Poezii
Când sufletul începe a se deschide, din el ies gânduri care încep a țese litere și astfel, iau naștere cuvinte, care se-așază rând pe rând, făurind poezii.
-
Doar TU
În privirea lui ieri ai fost iarăși doar Tu,Chip ascuns de trecut într-un paspartu.Astăzi sunt iarăși Eu, aceeași iubire,Aceeași trăire care arde-n privire. Din sufletul ploii ce-mi mângâie pașii,Cad fiori de dor, așteptând să îi vezi,Sau mai bine nu, inimă ce-mi eștiParadis în vers, destin neîmplinit. Și astăzi va muri,Și mâine se va naște,Și-n mine vei trăi,Tu lacrimă caldă de pe obrazul rece,Tu cuvântul meu de foc,Tu chip ce renaști din propria-ți cenușăCând noaptea îmi sărută ziua, tremurând.
-
Există
Există în lume iubire Există în lume speranță Chiar cerul dă lumii de știre Când plouă, când ninge Și viața capătă o altă nuanță. Există în oameni de toate Există început numit viață Există sfârșit numit moarte Trăirea e un fir subțire de ață. Pașii timizi, plini de-atâtea nevoi Sunt mereu cu clipele-n război Sunt mereu cu ochii pe ceas Nu vor de la viață să-și ia bun rămas. Tristețea e a noastră stăpână Cu durerea se ține de mână Și ochii privesc către cer Caută acel punct de reper. Există în lume iubire Există în lume speranță Chiar cerul dă lumii de știre Când plouă, când ninge Și viața…
S-ar putea să-ți placă și
Efemer strop de ploaie
Totuși nu-mi spune cuvinte
Dimineți dezgolite de sens
-
O lume
O lume întreagă mângâie dimineața Cu o lacrimă caldă din regret Descompus în cuvânt În jurul său este o mare de căi necunoscute O sfântă lumină nevăzută de oameni Sunt umbre ale unor dureri ascunse într-un oftat amar Ce e viață iubirea? O scânteie anemică într-un suflet pierdut pe pământ? O sfântă simțire fără chip definit? Ori o lume întreagă reabilitată de pașii Unor stele căzute din albastru?
-
Suflet renăscut din adânc
Am să fur primăverii destinul și-am să-l ascund în pașii pe pământ trecători… să alerge iar și iar pe câmpul verde-al vieții, să simt a sa iubire dulce, să mușc din ea cu poftă, să o trăiesc cu sufletul mereu renăscut din adânc. ……………….. Reborn soul from the deep I will steal to the spring the destiny and I’ll hide it in the footsteps bystanders on earth … to run again and again on the green field of life, to feel his sweet love, to bite into it with lust, to live it with the soul always reborn from the deep.
-
Iubire, ce spui?
Iubire, ce spui? Facem troc? Ia-mi visul, dă-mi clipa cu tine Să pot să mă mai pierd o dată În adâncul ochilor tăi de chihlimbar. Dă-mi șoapta ta dulce, ia-mi gândul, Să-mi mângâie înc-o secundă auzul, Să pot rescrie povestea fără nume Pe foaia gingașă a sufletului mut. Dă-mi primăvara, ia-mi toamna, Să simt cum renaște fiorul din nou, Cum pașii ni se regăsesc și se iubesc. Iubire, ce spui? Facem troc?
-
Iarna
În atelierul vieții a intrat din nou iarna, E dornică să picteze pe șevaletul de frunze moarte Tot ce-a adunat în suflet un an întreg. Pe strada rece pașii zgribuliți se scaldă în clipe scurte, Străduindu-se să înțeleagă rostul glasului ce piere Și al inimii ce obosește mult prea repede. În rest, cuvintele se pierd prin albastrul atins de un gri nedefinit, Iar aerul capătă gustul dorului emoțiilor de altădată. Iarna stă căzută pe gânduri în fața șevaletului său, Și penelul pictează un tablou trist, în culori reci, fără glas. A uitat formula culorilor calde, vocale. Amnezic fiind, timpul invizibil îi dirijează mișcările, Cufundându-l în vopseaua neștiinței. Doar cuvântul izvorât…
-
E toamnă
E toamnă, e gând răvășit… E vară în suflet, Frunzele, în copaci, ard de dor… Și cad pe pământ, și adorm. Iubirea pășește pe stradă, confuză, Nu-și știe nici drumul, nici rostul. Inspiră, expiră, parfum de toamnă, S-așază pe bancă, lâng-o țigancă. În palma-i deschisă, viitoru-i incert, Eu stau și mă uit, și râd fără sens, Și-i frig, și plouă din nou auriu, Și iubirea nu se mișcă din loc.
-
Cărare uitată
Glasul răgușit al cărării uitate Își strigă neîncetat pașii pierduți în valurile mute. Atât i-a rămas din clipa de ieri, O fărâmă de gând răstignit pe al dorului vârf. Pe trupul firav al apelor tulburi își scrie spovedania Cu penița făurită din cuvinte nespuse. Spune-mi, tu, iubire ascunsă în adânc, Îi înțelegi murmurul de pe buzele-i reci dar totuși vii? Ți-aș vorbi despre ea, despre-a inimii taină, Despre acel timp nemilos supus sorții Ce-a închis-o între zidurile înalte ale inefabilului, Dar nu are rost să îi scriu întâmplării ce-ai fost. De vreodată destinul pașii ți-i va purta pe cărarea uitată, Să nu mergi apăsat, s-ar putea să o doară amintirea lor,…
-
Ce bine că-mi ești
Ce bine că-mi ești iubire fără nume, Sentiment (ne)definit pe șevaletul unui vis, Nuanță de-albastru pe-o inimă pictată în roșu, Ce-mi surâde dintr-un colț de corp, tremurând. Ești o întâmplare a destinului meu, O rază pe cer în brațele norilor grei, Minunată de altfel, minunată oricând, De e zi, de e noapte stăpânită de lună. Și apari, și dispari din ființa mea confuză, Te prefaci când în lacrimă, când în zâmbet, Dar … ce bine că-mi ești iubire fără nume, Sentiment (ne)definit pe șevaletul unei vis.
-
Sens unic
Speranța e o clepsidră obosită De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit Neplecat în fața timpului călău de secunde Pacea din suflet nu-și găsește calea Pierdută în tumultul bătăilor de inimă Se simte sufocată de neliniștea vieții Pașii amețiți de vremurile incerte Greșesc drumul și rătăcesc… Prin toamna sosită nechemată Și frigul amintirilor grele Inima? Inima bate la ușa rațiunii Ce-i arată mereu aceeași cale Cea cu sens unic
