Poezii

Când sufletul începe a se deschide, din el ies gânduri care încep a țese litere și astfel, iau naștere cuvinte, care se-așază rând pe rând, făurind poezii.

Există

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Există

Există în lume iubire
Există în lume speranță
Chiar cerul dă lumii de știre
Când plouă, când ninge
Și viața capătă o altă nuanță.

Există în oameni de toate
Există început numit viață
Există sfârșit numit moarte
Trăirea e un fir subțire de ață.

Pașii timizi, plini de-atâtea nevoi
Sunt mereu cu clipele-n război
Sunt mereu cu ochii pe ceas
Nu vor de la viață să-și ia bun rămas.

Tristețea e a noastră stăpână
Cu durerea se ține de mână
Și ochii privesc către cer
Caută acel punct de reper.

Există în lume iubire
Există în lume speranță
Chiar cerul dă lumii de știre
Când plouă, când ninge
Și viața capătă o altă nuanță.

O lume

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Lume

 

O lume întreagă mângâie dimineața
Cu o lacrimă caldă din regret
Descompus în cuvânt
În jurul său este o mare de căi necunoscute
O sfântă lumină nevăzută de oameni
Sunt umbre ale unor dureri ascunse într-un oftat amar
Ce e viață iubirea?
O scânteie anemică într-un suflet pierdut pe pământ?
O sfântă simțire fără chip definit?
Ori o lume întreagă reabilitată de pașii
Unor stele căzute din albastru?

Suflet renăscut din adânc

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Suflet renăscut

 

Am să fur primăverii destinul
și-am să-l ascund în pașii
pe pământ trecători…
să alerge iar și iar
pe câmpul verde-al vieții,
să simt a sa iubire dulce,
să mușc din ea cu poftă,
să o trăiesc cu sufletul
mereu renăscut din adânc.
………………..

Reborn soul from the deep

I will steal to the spring the destiny
and I’ll hide it in the footsteps bystanders
on earth …
to run again and again
on the green field of life,
to feel his sweet love,
to bite into it with lust,
to live it with the soul
always reborn from the deep.

Iubire, ce spui?

Posted on by Irina Cristina Ţenu

 

Iubire

Iubire, ce spui? Facem troc?
Ia-mi visul, dă-mi clipa cu tine
Să pot să mă mai pierd o dată
În adâncul ochilor tăi de chihlimbar.

Dă-mi șoapta ta dulce, ia-mi gândul,
Să-mi mângâie înc-o secundă auzul,
Să pot rescrie povestea fără nume
Pe foaia gingașă a sufletului mut.

Dă-mi primăvara, ia-mi toamna,
Să simt cum renaște fiorul din nou,
Cum pașii ni se regăsesc și se iubesc.
Iubire, ce spui? Facem troc?

Iarna

Posted on by Irina Cristina Ţenu
Iarna

Sursa: pixabay.com

În atelierul vieții a intrat din nou iarna,
E dornică să picteze pe șevaletul de frunze moarte
Tot ce-a adunat în suflet un an întreg.
Pe strada rece pașii zgribuliți se scaldă în clipe scurte,
Străduindu-se să înțeleagă rostul glasului ce piere
Și al inimii ce obosește mult prea repede.
În rest, cuvintele se pierd prin albastrul atins de un gri nedefinit,
Iar aerul capătă gustul dorului emoțiilor de altădată.
Iarna stă căzută pe gânduri în fața șevaletului său,
Și penelul pictează un tablou trist, în culori reci, fără glas.
A uitat formula culorilor calde, vocale.
Amnezic fiind, timpul invizibil îi dirijează mișcările,
Cufundându-l în vopseaua neștiinței.
Doar cuvântul izvorât din suflet îl mai poate salva de la moarte,
Doar versul îi poate oferi veșnicia.
Și așteaptă, și pictează, și trăiește,
Și respiră, și aerul nu a avut niciodată un gust mai bun.