Scriu

Am să îți scriu

Am să îți scriu în adânc de suflet
Numele c-o lacrimă de ploaie,
Să șteargă câte-o literă din cuvânt,
Ca să rămână-n mine, din tine,
Doar un simplu gând.

Și am să fur și acel gând,
Și am să-l ascund în inima arzândă,
Să se prefacă deodată în cenușă,
Să-l pot arunca în golul vieții,
Să piară visând la iubire.

Am să îți scriu în versul meu,
Acolo, printre rânduri incolore,
Și n-ai să vezi iubirea lăcrimând
Pe trupul gândului arzând.

Irina Cristina Țenu- Pagină de autor

Lut

Sunt doar lut

Sunt doar lut și mă lupt
Cu visul ce inima-mi calcă.
Sunt iarbă, verde speranță,
Sfidez zarea îndepărtată de mine.
Sunt pas ce străbate destinul,
Pășesc apăsat, devin umbră în urmă.
Sunt prea mult pentru prea puțin,
Sunt doar lut și mă lupt.
…………………………………………
I’m just clay
I’m just clay and I’m fighting
With the dream that breaks my heart.
I am grass, green hope
I defy the distance away from me.
I am a step that crosses destiny
I step on it, I become shadow behind.
I’m too much for too little
I’m just clay and I’m fighting.
Ploua Infernal

Ploua infernal

Sunt șoaptă cuibărită într-un vis,
Ești adiere a unui bătrân paradis,
Suntem pași făcuți la întâmplare
Pe o stradă pe care ploua infernal.

Sunt și ești doar un gând rătăcit
Pe epava amintirii de alaltaieri,
Sunt și ești pata de pe inima
În care ploua infernal cu iubire.

Ploua cândva infernal doar cu noi,
Din priviri ne vorbeam în tăcere
Și eram doar noi doi împreună
Două inimi căutând infinitul.

Se Curăță

Se curăță singurătatea de păcate

Se curăță singurătatea de păcate
Intrând în altarul șoaptelor moarte,
Rugăciune îi este iubirea fără glas
Cuprinsă de timpul rămas fără ceas.

În paradisul inimii ce îi este mereu casă,
Singurătatea își trăiește timid clipele
Scriindu-și, fremătând, testamentul,
Lăsându-și iubirea timpului rebel.

Bătăile inimii i se aud sacadat,
Pașii săi calcă sufletul împăcat,
Se curăță singurătatea de păcate
Intrând în altarul șoaptelor moarte.

Doar

Doar

Doar chipul tău se-arată în depărtarea ștearsă,
Doar inima mea ți-așterne privirea pe hârtie,
Iubire, știi că-mi ești cuvânt ce nu se șterge,
Umbră ce îi e teamă să n-o ucid uitând?
M-aș înveli cu luna
Și-aș adormi închipuindu-mi
Că-mi cânți noaptea-n surdină,
Că te aud cum murmuri fericirea
Fredonându-mi numele întruna.
Privesc seninul veșnic mut,
Cel ce nu rostește niciodată cuvinte,
Doar chipul tău mi-arată în depărtarea ștearsă
Să-i pot așterne privirea visătoare pe hârtie.
Tu-mi spui cumva fără să știi,
În visul de pe strada nopții,
Că doar timpul s-a schimbat,
Că restul e la fel
Precum doar inimile știu.