Poezii

Când sufletul începe a se deschide, din el ies gânduri care încep a țese litere și astfel, iau naștere cuvinte, care se-așază rând pe rând, făurind poezii.

Guestpost: Thalassa!-versuri scrise de Anaphielle

Posted on by Irina Cristina Ţenu

 

Thalassa

De ce nu poate fi

viața o simțire

din care chiciurii gândirii

se opresc din a vorbi?

În stânga se-aud tornade

în dreapta un bolid accelerează

Înainte şi înapoi oile behăie

şi-apoi rumegă.

Așa grăit-a Zarathustra

susține Nietzsche.

E plin de muște pretutindeni

chiar și-n gânduri.

Cică să găsim liniștea din noi

 

Aha!

 

ăsta va fi adevăratul strigăt

Evrika! al omului

O căutare de apă în deșert?

Găuri de șarpe și vârf de Everest!

 

Poate că omul își caută propriul Thalassa!*

însă nu-l va găsi cât timp este un bufon

care la masa din colț joacă Bingo.

Anaphielle scrie despre dezvoltarea personal și spiritual pe Căsuța unui Melc și versuri gânduri, cugetări pe blogul Despre tine.Despre suflet. Și scrie minunat. Vă recomand să o citiți, căci nu veți regreta.

 

*Thalassa! – expresia reprezintă strigătul de bucurie al celor zece mii de greci conduși de Xenofon, când, doborâți de oboseala unei retrageri de 16 luni, zăresc țărmul Pontului Euxin.

 

PS: Mulțumesc pentru popasul pe blogul meu, Anaphielle! Te aștept oricând în lumea cuvintelor mele!

Nu pleca

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Nu Pleca

Nu pleca din zbuciumul inimii,
Mai stai pe penița mea ninsă,
În gradina versului meu,
Să mă mai îmbăt cu parfumul
Literelor ce iau chipul tău.

Nu pleca din freamătul sufletului
Când fiecare suspin se preface într-o
Literă diafană
Și sărută foaia eternității
Cu buzele sale calde și moi,
Dând poeziei viață.

Nu pleca alunecând din brațele visului cărunt
Care își poartă povara iubirii,
Abia respirând prin noaptea ce-și dezvăluie dorul
În lacrima ce se preface în izvor de cuvinte.

Nu pleca abandonând cuvântul,
Nu încercăna secunda ce te caută
În privirea timpului fără stare,
Care scrie poeme nemuritoare.

Nu pleca, mai stai în privirea mea,
Mai dă strălucire ochilor
Și zâmbet chipului rătăcit prin anotimpuri
Ce trăiesc într-o așteptare perpetuă.

Scriind

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Scriind

 

Scriind deschid fereastra sufletului,
Respir parfurmul iubirii de-altădată,
Privesc în ochi umbrele trecutului
Și zăresc lacrima clipei de niciodată.

Scriind răsfir petale de gânduri în dansul vieții,
Sunt eu. Sunt vis ce te recompune din clipe.
Ascult sunetul ploii ce-acoperă plânsul tristeții,
Mă îmbăt cu mireasma noastră, te simt aproape.

Scriind devin elixirul clipelor moarte,
Prin cuvânt respiră în mine râzând,
Și jură prin anotimpuri să-mi poarte
Iubirea ce nu vrea vreodată s-o vând.

Căi pustii

Posted on by Irina Cristina Ţenu

Căi Pustii

A explodat tăcerea prin rosturile vieții,
Durerea urlă obosită pe căile pustii,
Pe strada de-altădată e secetă de pași,
Prin adieri bătrâne răsuflă greu trăirea,
Palida pasăre rănită își strigă amintirea.

Privirea se îneacă în lacrima zării,
Timpul se dezbracă de secunde,
Tiptil s-ascunde în adâncul mării
De sfârșitul visurilor muribunde.

Ne-afundăm cu toții în neputință,
Călăii morții să fim, nu-i cu putință,
Efemerul ne-a aruncat în pocăință
Să renaștem din cenușă prin căință.