Când sufletul începe a se deschide, din el ies gânduri care încep a țese litere și astfel, iau naștere cuvinte, care se-așază rând pe rând, făurind poezii.
Am să îți scriu în adânc de suflet
Numele c-o lacrimă de ploaie,
Să șteargă câte-o literă din cuvânt,
Ca să rămână-n mine, din tine,
Doar un simplu gând.
Și am să fur și acel gând,
Și am să-l ascund în inima arzândă,
Să se prefacă deodată în cenușă,
Să-l pot arunca în golul vieții,
Să piară visând la iubire.
Am să îți scriu în versul meu,
Acolo, printre rânduri incolore,
Și n-ai să vezi iubirea lăcrimând
Pe trupul gândului arzând.
Irina Cristina Țenu- Pagină de autor
Sunt șoaptă cuibărită într-un vis,
Ești adiere a unui bătrân paradis,
Suntem pași făcuți la întâmplare
Pe o stradă pe care ploua infernal.
Sunt și ești doar un gând rătăcit
Pe epava amintirii de alaltaieri,
Sunt și ești pata de pe inima
În care ploua infernal cu iubire.
Ploua cândva infernal doar cu noi,
Din priviri ne vorbeam în tăcere
Și eram doar noi doi împreună
Două inimi căutând infinitul.
Se curăță singurătatea de păcate
Intrând în altarul șoaptelor moarte,
Rugăciune îi este iubirea fără glas
Cuprinsă de timpul rămas fără ceas.
În paradisul inimii ce îi este mereu casă,
Singurătatea își trăiește timid clipele
Scriindu-și, fremătând, testamentul,
Lăsându-și iubirea timpului rebel.
Bătăile inimii i se aud sacadat,
Pașii săi calcă sufletul împăcat,
Se curăță singurătatea de păcate
Intrând în altarul șoaptelor moarte.
