Curge Toamna

Curge toamna

Curge. Curge toamna lin. Și ruginiul mușcă cu poftă din trupul firav al frunzei. Clipa? Clipa e surdă. Și mută. Și palidă. Tăcerea o strânge în brațele-i vânjoase și-i șterge lacrima rece de pe obrazul fierbinte. E o carte tristă, pe care am citit-o de atâtea ori încât am impresia că o știu pe de rost. Cât de tare mă-nșel. Nu știu nimic.
Îi cunosc personajele, acele frunze verzi ce se costumează-n ruginiu. Dar nu le știu suferința. Și nici durerea provocată de ea. Nu le știu ultimul gând înainte ca soarta să le desprindă de trupul naturii. Să le fure sufletul și să-l ia cu ea în pământ, adânc.
O citesc an de an, nu mă satur de ea. Vreau să îmi amintesc fiecare literă, fiecare cuvânt din cartea numită Toamna. Dar uit. Îi uit răsuflarea. Îi uit privirea. Uit tot. E ca și cum nu ne-am cunoscut. Ca și cum în fața ochilor mei stă o străină.
E ciudat. Sufletul îmi e amnezic și neputincios. O lasă să curgă. Nici nu apucă să-i simtă gustul. Apropo, ce gust are toamna? Mereu am avut impresia că are gust de struguri copți, de must dulce-acrișor, de gutui parfumate. Nu are.
Pe măsură ce o deschid în fiecare an, îmi dau seama că nu am reușit să-i descopăr gustul adevărat. Și nici valoarea sa reală. Probabil de aceea nu o înțeleg. Probabil de aceea o uit. Se pare că ea are gustul clipelor care trec. Dar…oare ce gust au clipele?
Nici asta nu știu. Sunt un om ignorant. Nu le-am gustat. Le-am lăsat să treacă pe lângă mine fără să le simt aroma. Să spun că-mi pare rău? N-are rost. Oricum nu se mai întorc. Le-am pierdut…
Am să citesc Toamna din nou. Sunt sigură că am să descopăr fraze noi. Așa se întâmplă mereu. Și am să mă străduiesc să-i înțeleg mesajul de printre rânduri. Pardon, de printre frunzele ce acoperă pâmântul rece. Poate așa voi simți gustul clipelor și-mi voi încălzi sufletul.
O carte nu poate schimba lumea. Dar te poate face un om mai bun. Și, dacă este o carte bună, va fi citită de o mulțime de oameni dornici să-i simtă gustul.
Toamna poate fi considerată o carte bună. Nu schimbă lumea, dar ne face cumva mai buni. Mai iubitori. Așa sunten noi, oamenii. Ne dăm seama că iubim atunci când pierdem ceea ce-am avut.
Pașii mângâie trupul fragil al frunzelor și lacrimile noastre invizibile își exprimă iubirea pentru ele. Ce ironie! Și cât de târziu!
Eu nu renunț. Este prea bună Toamna să o las din mână. Să o scot din suflet. Vreau să țin minte fiecare cuvânt compus din clipe. Cu fiecare filă pe care o dau, povestea devine mai frumoasă. Acum înțeleg.
Omul e o carte pe care fiecare o citește și o înțelege cum vrea sau cum poate. Nu va schimba lumea. Dar va alina sufletele celor care o vor citi. Va fi tovarășul cel mai bun al singurătății.
Este adevărat, nu este o carte oarecare. Ci una pe care o citești iar și iar. Și descoperi în ea mereu altceva. Dar înveți. Înveți să devii mai bun.
Minunat! Toamna continuă să mă fascineze. Frunzele mă surprind cu dansul lor. Îl cunosc! Și totuși nu! Și citesc! Și iubesc! Și simt gustul clipei. Are aromă dulce de viață. Curge Toamna. Curge lin. Mi-e sufletul de ruginiu plin.

Gânduri despre AMN3ZIA de Cristina Lincu

AMN3ZIA, cartea scrisă de Cristina Lincu și apărută la Editura Univers în 2018, este o carte ce mi-a permis să fiu Liberă (Cristina, să mă corectezi dacă greșesc). Modul în care Cristina a țesut firul poveștii mi-a creat impresia că pot să aleg în ce anume să cred. Și știți ce am ales? Am ales să cred în Ana Moscăianu cea cu care viața nu a fost blândă. Nu în femeia cu probleme psihice ce se zbate între două lumi paralele pe care mintea le-a plăsmuit ( o lume a propriului adevăr și o lume a stării de fapt). Am ales să cred în femeia pe care iubirea a lovit-o cu o cruzime de nedrescris. Pentru mine Ana Moscăianu este o simplă femeie care a crezut prea mult în iubire, mai exact în iubirea lui Radu Lumină, un bărbat  lipsit de scrupule.

Pentru mine Ana este femeia care nu se poate bucura decât de clipa prezentă. Trecutul este învăluit în ceață, viitorul este un aspect la care este greu să se gândească. Tot ceea ce-și dorește Ana este să primească răspunsuri despre ea însăși.

Cum? Cine? Unde? Când? De ce? sunt întrebări pe care, pe măsură ce-i descoperi povestea, ți le pui în încercarea de a o înțelege. Și suferi odată cu Ana. Și trăiești fiecare zbucium al ei străduindu-te să o înțelegi. O înțelegi că își dorește să-și recâștige gemenii pe care îi pierde în favoarea tatălui (Radu Lumină) din cauza unui acord perfid pe care acesta o determină să-l încheie. O înțelegi că dorește să lupte pentru iubirea în care a crezut și în familia pe care mereu și-a dorit să o întemeieze.  O înțelegi că își dorești cu disperare să se descopere pe sine după accidentul suferit atunci când a încercat să ajungă în preajma gemenilor. Îi înțelegi singurătatea, îi înțelegi nevoia de a-și crea o lume a ei, de a-și imagina că  părinții ei încă trăiesc…Îi înțelegi orice trăire care, în mod normal, pare o adevărată nebunie. Eu, cel puțin, am înțeles-o…iubirea te poate face din om…neom. Și, atunci, tot este posibil.

Nu înțelegi însă de ce viața este atât de crudă cu o femeie care nu a făcut altceva decât să iubească. Nu înțelegi de ce viața a decis ca două femei (două prietene- Ana și Ioana) să iubească un bărbat meschin (același bărbat), pentru care contează doar propria bunăstare, nimic altceva.

Ei…încurcate sunt căile vieții și cele descrise în AMN3ZIA. Dar tocmai aceste căi fac povestea fermecătoare. Este adevărat, nu este o poveste ușor de citit, fiindcă nu știi care lume este reală și care nu. Nu ai măcar o certitudine asupra celor întâmplate. Așa că…m-am simțit liberă să-mi creez propria certitudine. Am ales s-o privesc pe Ana ca pe o femeie care, din păcate, a fost nevoită să vadă cele două fețe ale iubirii (cea plină de „Lumină” dar în același timp întunecată). O ironie a vieții, nu? A crezut în „Lumină”, Radu Lumină, dar a descoperit de fapt întunericul. Și…când cunoști întunericul…oare nu-ți dorești să uiți ca să poți să trăiești? Așa că mă întreb: Oare AMN3ZIA e o stare de fapt sau un refugiu pentru a scăpa de întuneric? Nu am primit răspuns la această întrebare. Poate îl primiți voi citind cartea. Prin urmare, vă recomand cu drag acest roman psihologic. Vă va răscoli. Pe mine m-a răscolit și m-a făcut să înțeleg că iubirea are întotdeauna limite. Oricât de mult ai iubi, trebuie să ai puterea să spui NU…altfel totul devine toxic. Și, tot ce este toxic, distruge. AMN3ZIA este dovada acestui fapt.

PS: Cartea o puteți cumpăra de aici. Tot de aici puteți cumpăra și cartea Eu, o mama (im)perfecta?, o carte în care Cristina ne vorbește despre viață și bucurie, despre ghidușiile copilăriei, cea mai frumoasă etapă din viața fiecăruia dintre noi. Lectură plăcută vă doresc!

Ce nu știați despre mine

Ador provocările. Îmi dau o stare de bine. Mă determină să privesc viața cu alți ochi. Îmi dau șansa să las timpul în pace. Să nu îi mai pun întrebări de genul: De ce treci atât repede? De ce-mi furi clipele și anii? De ce-mi schimbi chipul? Dacă timpul ar avea glas, probabil mi-ar spune că este foarte fericit că uit de el măcar câteva momente. Of…de ar putea el conversa…câte nu am discuta noi…

Dar să revin cu picioarele pe pâmânt. Astăzi nu vreau să vă vorbesc despre ce i-aș spune eu timpului. Astăzi vreau să răspund la provocarea care circulă prin blogosferă. Mai exact, vreau să răspund la întrebările pe care mi le-au adresat bloggerii. Iată ce nu știați despre mine…

Despre Mine

Diana: Cum s-ar numi o carte despre viața ta?

Bună întrebare. Nu m-am gândit niciodată la asta (îmi dai idei 🙂 ), dar cred că aș numi-o: Aripi în zbor.

Pe când și o carte de proză scrisă de Irina, te-ai gândit?

În foarte scurt timpul va apărea și cartea de proză (stai bine cu intuiția 🙂 ).

Cum ai găsit scrisul sau te-a găsit el pe tine?

Scrisul m-a găsit pe mine. În sufletul meu întotdeauna a existat dorința de a scrie. Cu fiecare carte pe care am citit-o, dorința a devenit tot mai mare, dar lipsea curajul. Mereu am considerat că nu am talent. Tot ceea ce trăiesc este surprinzător pentru mine.

Care e motto-ul tău?

Nu aș putea spune că am un motto după care mă ghidez în viață. Dar cred cu tărie că dacă dragoste nu e, nimic nu e. Iubirea este poțiunea magică care ne dă puterea să depășim cele mai grele momente.

OanaCum te-ai descrie în 30 de cuvinte?

Sunt furtună/Sunt ploaie ce cade/Sunt gând în vers/Ce-și face plimbarea prin univers/În pas domol, așezând pe șevalet/Cascade de cuvinte dintr-un timp neșters/Ce-și doarme somnul de veci pe al inimii/Sfânt bilet.

Cristina: Scrisul poate fi mai mult decât o pasiune?

Sigur că da.

Poate deveni „meserie”?

Absolut. Însă, din păcate, în România este puțin mai dificil. Sper că în viitor lucrurile se vor schimba.

Care este cea mai dragă reușită a ta relaționată cu scrisul?

Fiecare carte publicată îmi este dragă, dar cred că cea care urmează să vadă lumina tiparului îmi va fi cea mai dragă. Mi-am dorit foarte mult ca această carte să fie publicată, poate de asta îmi este așa dragă.

Georgiana: Care este povestea poeziei tale?

Povestea poeziei mele este una surprizătoare. Spun surprinzătoare deoarece nu am crezut niciodată că voi scrie poezie. Da, îmi doream să scriu o carte, dar nu de poezie. Nu am crezut vreodată că voi fi prietenă cu poezia. Sincer, nici nu mai țin minte cum am scris prima poezie și nici care este aceea. Destinul se pare că nu a fost de acord cu mine. A reușit să-mi demonstreze că o pot scrie. Mă bucur că s-a întâmplat așa.

Cum v-ați cunoscut, a fost dragoste la prima vedere, aveți o legătură oficială?

Nu știu. Nu-mi mai aduc aminte. Nu a fost dragoste la prima vedere. Da, e legătură oficială. Trăim împreună, dormim împreună, respirăm împreună. Ea este sufletul meu pereche.

Vă vedeți împreună până la sfârșitul timpului?

Ne vedem împreună până la sfârșitul timpului. Nu ne închipuim altfel viața.

Almona: Ce îți place mai mult să citești, poezie sau proză?

Recunosc, iubesc poezia, dar îmi place mult să citesc proză.

Cărțile non-fiction sunt mai puțin cărți decât cele fiction?

Sub nicio formă. Cartea este carte indiferent de genul său. Cartea este izvorul nesecat de cunoaștere. Ea potolește setea sufletelor ce vor să descopere în permanență povești de viață din care pot învăța ceva.

Ce înseamnă pentru tine „vacanță perfectă”?

Vacanța perfectă este aceea în care mă bucur de frumos alături de cei dragi.

Denisa: Ce te reprezintă mai mult: luna sau soarele?

Mă reprezintă amândouă. Uneori, sunt precum luna. Strălucesc în tăcere, luminând în jurul meu. Alteori, sunt precum soarele. Ard. De fapt, arde pasiunea în mine. Arde iubirea de frumos, cenușă mi se fac gândurile și renasc în poezie.

Marea sau muntele?

Ador glasul mării și tăcerea munților.

Cu ce aroma te-ai asocia daca ai fi una?

Aromă de lăcrămioare.

Dragelor, sper să vă placă răspunsurile. Mie mi-au plăcut întrebările voastre și am răspuns cu drag la ele.  Vă îmbrățișez!

 

Gânduri despre „Liberă” de Cristina Lincu

Îmi place să descopăr povești, să intru în pielea fiecărui personaj care mă poartă printr-o lume plină de lecții de viață. Însă rar vorbesc despre poveștile care mă ajută să devin un om mai înțelept.

„Liberă” mi-a atras atenția încă de la apariție, dar nu am simțit nevoia de a o cunoaște mai bine pe Sara, de a-i permite să mă poartă prin lumea ei plină de suișuri și coborâșuri. Toate la timpul lor.

Începutul primăverii a fost timpul ei, al Sarei, al Cristinei Lincu, al cărții ei precum un roller coaster. Și, când mă gândesc la asta, îmi dau seama că nu am simțit întâmplător nevoia de a-i descoperi povestea tocmai acum. Primăvara este anotimpul renașterii, al iubirii față de viață, al dorului ascuns adânc în sufletul naturii. Sara, personajul principal din „Liberă”, este femeia care, din punctul meu de vedere, a renăscut datorită iubirii și dorului din sufletul său. A renăscut prin cuvânt. Nimic nu este mai frumos decât să poți să renaști prin cuvânt. Prin cuvânt renaști și devii nemuritor și, implicit, liber. Nu cred că există ceva mai frumos decât această șansă pe care ți-o dă viața.

Sara este dovada clară că iubirea adevărată depășește bariera realului. Atunci când iubești totul este posibil, nimic nu are limite, nici măcar rațiunea. Când iubești dincolo de rațiune te bucuri de libertate și nimic nu mai contează.

Cu toții putem fi, la moment dat în viață, Sara. Cu toții ne putem pierde din iubire și ne putem regăsi pe noi înșine din iubire. Cu toții putem sângera din cauza trandafirului plin de spini numit Viață. Dar nu contează, fiindcă iubind ne descoperim adevărata noastră esență. Devenim ceea ce ne este dat să fim. Sunt liberi să trăim exprimându-ne propriul EU.

Gânduri Despre Liberă

„Liberă” este povestea iubirii care provoacă răni adânci, care te împiedică să-ți dai seama ce este real și ce nu, dar care îți dă forța necesară să urmezi calea ce-ți este destinată.

„Liberă” este povestea încrederii oarbe în oameni, care, uneori, din păcate, se transformă în venin. Este acel venin turnat, picătură cu picătură, din pocalul prieteniei. „Liberă” este o lecție de viață pentru toți cei ce cred în iubirea aceea care, indiferent de ce ai face, nu moare. Se transformă doar. Din simțire se preface în cuvânt. Știe că astfel nimeni și nimic nu o poate ucide.

„Liberă” pot fi Eu, poți fi Tu, poate fi oricare dintre noi. Fără iubirea care ne eliberează spiritul din chingile neputinței nu putem trăi.

De vreți să faceți și voi cunoștință cu Sara și să-i descoperiți iubirea care a eliberat-o, căutați Liberă pe site-ul editurii BookZone. Eu am abia aștept să descopăr povestea Anei, personajul principal din AMN3ZIA, o altă carte a Cristinei, cu un subiect intrigant. Aceasta a apărut la Editura Univers în 2018.

Blogging

Ce am învățat despre mine din blogging?

Blogging

Dragă Diana,

Am decis să-ți scriu această scrisoare publică, deoarece vreau să răspund provocării pe care mi-ai lansat-o. Îți mulțumesc pe această cale pentru ea. Nu am reușit până acum să aștern pe hârtie ceea ce am învățat din blogging. Cred că nu sosise timpul. Acum simt că a sosit, mai ales că anul acesta, pe 2 ianuarie, primul meu blog, De-ale vieții cu Irina, a împlinit 8 ani. Nici nu știu când au trecut 8 ani. Nici nu-mi vine să cred că acum 8 ani am prins curaj și mi-am lăsat sufletul să vorbească. Mă bucur că l-am ascultat și i-am transformat gândurile în cuvinte.

 

Iată ce am învățat despre mine din blogging 

Povestea mea cu blogging-ul a început într-o zi de 2 ianuarie 2013. În acea zi mi-am amintit câteva dintre cuvintele pe care mi le-a spus, la un moment dat, domnul academian Teodor Dima: Irina, continuă să scrii! Atunci mi-am dat seama că asta trebuie să fac. Și așa a început marea aventură pe parcursul căreia am învățat atât de multe lucruri.

  1. Pot face ceea ce nu am crezut niciodată că pot face 

Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, să descopăr povești, să mă pun în pielea fiecărui personaj ascuns printre rânduri. Dar nu am crezut niciodată că am să ajung să scriu. Să-mi pun sufletul pe tavă, să devină oglindă. Dar s-a întâmplat și tare mă bucură acest fapt. Făcând ceea ce nu am crezut că pot face, am învățat să mă cunosc mai bine pe mine însămi. Să-mi înving temerile. Să distrug barierele pe care eu însămi le-am ridicat spunându-mi: Eu nu am să pot face niciodată asta! Eu nu am să pot scrie niciodată proză sau poezie! 

Am greșit. Pot. Și cu fiecare cuvânt pe care îl aștern pe hârtie, descopăr mai multe despre mine și despre ceea ce sunt în stare să fac. Așa am ajuns la concluzia că blogging-ul mi-a demonstrat că trebuie să învăț din greșeli. Că trebuie să prind curaj să spun povestea mea…povestea pictorului de cuvinte.

Blogging

Sursa: Canva.com

  2. Pot să alerg prin destin și să aștept răbdătoare să văd ce-mi oferă

Alergând prin destin am așteptat răbdătoare să văd ce poate să-mi ofere blogging-ul. Și mi-a oferit nenumărate lucruri minunate. Șansa de a cunoaște oameni noi și de a învăța de la aceștia să devin o persoană mai puternică, cu mai multă încredere în ea. Șansa de a scrie mai bine cu fiecare zi care trece. De asemenea, m-a învățat să vreau mai mult.  Scrisul este minunat. Dar te provoacă continuu. Cu fiecare literă pe care o scrii, te face să vrei mai mult, tot mai mult. Atunci când scrii tinzi mereu spre perfecțiune. Sufletul nu se mulțumește cu puțin. Dacă tot devine oglindă, trebuie să fie una perfectă.

Blogging

3. Pot merge pe drumul pe care soarta mi-l indică 

Dacă îmi spunea cineva acum câțiva ani că îmi voi crea blog și că acesta va fi singura calea de urmat în viață, aș fi râs copios. Dar uite că așa e. Blogging m-a ajutat să am parte de colaborări și să câștig bani. Datorită blogging-ului am ajuns să am propria firmă și să transform redactarea de articole în job full time. Blogging-ul m-a învățat să lucrez de acasă. De fapt, m-a învățat să lucrez de oriunde am acces la internet.

Nu aș mai putea face altceva acum. Nu cred că există alt drum pentru mine. Mă văd trăind doar pictând cuvinte. Cred că mi se potrivește de minune acest lucru.

4. Pot să rup TĂCEREA, pot să spun lucrurilor pe NUME

Da, nu mai tac, am rupt tăcerea. Când am ceva de spus, spun. Îmi las sufletul să vorbească. Nu țin cont de ceea ce ar putea zice lumea. Ea zice multe. E dreptul ei. Fiecare cu dreptul său. Regret însă că nu scriu pe blogurile mele pe cât de mult mi-aș dori. Timpul nu prea îmi permite. Aș vrea, dragă Diana, să-ți urmez exemplul, să-mi fac checklist-uri. Sper să reușesc într-o zi. Simt că sufletul meu are multe lucruri de spus. Și mă simt vinovată că nu-l ajut să le spună.

Aș mai avea destule de spus despre blogging…

Acestea sunt însă cele mai importante lucruri pe care le-am învățat despre mine datorită blogging-ului. Sunt lucruri care m-au ajutat să mă redescopăr. Să înțeleg care îmi este menirea. Să înțeleg încotro mă îndrept. Și, cum sunt la fel de curioasă ca tine, dragă Diana, lei voi provoca și eu pe următoarele bloggerițe să scrie un articol pe tema „Ce am învățat despre mine din blogging”: Eva, Rodica Mihaela, Oana.

Te îmbrățișez cu drag,

Irina