O vară de poveste cu un costum de baie din 3 piese

Nu știu dacă v-am spus până acum că ador vara. Da, o ador. Ador căldura ei mângâietoare și energia pe care mi-o dă în fiecare dimineață. Din acest motiv, o aștept cu nerăbdare tot anul. Vine foarte greu. E și normal. Bagajul său cu miresme fel de fel este imens.

Dar nu vreau să vă mai povestesc de vara cea minunată. Știți foarte bine povestea ei. Vreau să vă spun cum puteți avea o vară de poveste cu un costum de baie din trei piese. Tocmai am descoperit și eu asta.

Cum vara este direct legată de concediu, de stat la soare pe nisipul fierbinte de la mare sau pe marginea unei piscini, o importanță mare în acest sezon o au costumele de baie.

Și cum mie îmi place foarte mult să înot, costumul de baie este nelipsit din garderoba mea. Trebuie să mă laud, am pe alese. Am dintr-o singură piesă, din două piese, de diferite culori etc. Sunt toate frumoase. Cu toate acestea, atunci când trebuie să plec în vacanță niciunul nu mi se pare potrivit. Așa că, îmi mai comand unul.

Vara aceasta vacanța se lasă așteptată. Ce-i drept este o vară mai specială. Dar asta nu mă împiedică să-mi înnoiesc garderoba și să-mi cumpăr un nou costum de baie. O păsărică îmi spune mereu:

Costum De Baie

Alegerea mea anul acesta este plaja.biz. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul este unul foarte simplu. Îmi place varietatea. Aici am descoperit o gamă largă de costume de baie. Aș putea spune că sunt costume pentru toate gusturile, chiar și pentru cele mai pretențioase. Și nici prețurile sunt deloc pretențioase, ci foarte prietenoase. Prin urmare, ne permit să avem o vară de poveste.

Vara mea de poveste, de exemplu, va fi cu un costum de baie din trei piese. V-am spus că am foarte multe modele în garderobă, dar acesta îmi lipsea. Dar nu-mi mai lipsește fiindcă deja am intrat în posesia lui.

Sutienul costumului are cupele întărite, balene metalice și bretele de susținere reglabile. Slipul tip brazilian este reglabil în laterale, iar pantalonii, bineînțeles, scurți. Culoare verde mentă este absolut superbă. Abia aștept să-l port și să las razele minunate ale soarelui să-mi mângâie trupul. Sper să vină mai repede vacanță.

Dacă vacanța voastră se apropie, nu ratați să aveți o vară de poveste cu un costum de baie care vă poate scoate în evidență frumusețea fizică.

Profitați de orice lucru care poate da vieții un plus de farmec. Și chiar dacă nu credeți, și costumul de baie face parte dintre acele lucruri care ne pot ajuta să ne facem viața mai fermecătoare.

Vara de poveste vă așteaptă cu un superb costum de baie din trei piese sau, poate cu modelul cel mai potrivit pentru voi. Plaja.biz așteaptă să începeți să scrieți povestea împreună. Profitați de reducerile atractive de pe plaja mare de costume de baie.

Și eu aștept…scriindu-mi gândurile. Poate, poate…va veni și ziua în care mă voi bucura de vacanța mult dorită. Vacanță minunată, dragelor! Oriunde veți merge nu uitați că viața e scurtă și merită în orice clipă să-i dăm un plus de farmec.