Și totuși

Și totuși

Și totuși se zbate în mine răsăritul
Amețit de înfrigurări uitate
Pe aripa unui gând căzut în dizgrație.
La colț de stradă turbadurul spune
Povestea unei lacrimi îndrăgostite subit
De obrazul unui chip îmbrățișat de un vis în alb.
Și totuși, străbate ceața unei inimi surde
Iubirea purtată pe brațe de un curcubeu.
Abia răsuflând în lumina unei speranțe,
Fură un dor de pe scrinul
Care multe în el adună
Și uită să spună,
Și începe să-și scrie a ei poveste
Privind pe fereastră surâsul răsăritului
Care o îndeamnă să lase totul să curgă,
Râu șerpuind de trăiri să devină
Și totuși, totul să cuprindă
Prefăcând chiar și amurgul în răsărit,
Și totuși, ea să-și revină, să
Șteargă lacrima de pe acel chip
Al cărui nume, totuși, nu contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *