Neuitare absurdă

 

Neuitare Absurdă

M-a cuprins neuitarea,
O umbră a sinelui cutreieră
Pădurea dezfrunzită de gânduri
Și caută pe cerul înfășurat în jurul copacilor
Timpul trecut de prima tinerețe.
Totul e tăcere și tăcerea-i străpunsă de totul apatic,
Ramuri însetate de dulcele gust alt vieții
Se agață de mine purtându-mă prin tenebrele
Unei tăceri de lut pictate în albastru.
Minutul de aur îmi zugrăvește iluzia în necunoscutul agonic
Iar tu, tu fluture cu aripi invizibile
Zbori din mine cu o nepăsare nefirească
Lepădadu-te de iubirea stinsă în amurgul unui vis de cristal.
Și mă lași să te caut prin păduri aflate într-un zbucium de incertitudini,
Și mă faci să m-afund într-o neuitare absurdă,
Și scântei să aprindă în suflet lumină,
Să renaști firesc precum fulgul de nea iarna.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *