La o cafea…cu tăcerea

Cafea

Sursă foto: unsplash.com

Frânturi de cuvinte

Se ascund printre necuvinte.

În mine tăcerea se luptă cu sine.

Ar bea și-o cafea, dar n-are cu cine.

Tăcerea e tristă, mi-e milă de ea,

Cuvinte din mine să rupă ar vrea!

O viață ea are, și vrea să și-o dea,

Să devină discurs, spus, pe parcurs.

Și totuși, aș vrea, să-i ofer o cafea,

Să-i permit să-i simtă minunatul parfum,

Să o las să-i savureze gustul de catifea,

Să tragem amândouă, din țigară, un fum.

O viață avem, o trăim minunat!

Eu prin cuvinte, tăcerea prin mine.

Adunăm clipe, nu vrem să se termine,

Bem o cafea, savurăm ce ne este destinat.


La o cafea…cu tăcerea m-am prins în jocul Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc minunat, menit să ne testeze creativitatea. Din dragoste de cuvânt am savurat o cafea cu parfum de viață. De fapt, m-am prins într-o horă a simțirii alături de: cafea, viață, parfum.

S-au mai prins și alți colegi în această horă și au scris:

Miresme amărui de cafea

Cafea cu parfum de amintiri din altă viață

O altfel de carte

 

Dincolo de timp

Dincolo de timp

 

Primăvară,
Copaci în floare.
Dincolo de timp, 
Tăcere.
Gândul rătăcit printr-un abis
De simțiri, privește, nostalgic,
La foaia palidă, de pe masa goală.
Ar vrea s-o atingă, dar se teme.
Are oare foaia nevoie de o atingere
De gând rătăcit?
Poate nu.
Dar, atunci, de ce are nevoie o foaie albă
Părăsită pe -o masă, într-un colț, dintr-o cameră
Scăldată-n tăcere, uitată în întuneric?
Poate de o rază de lumină caldă,
Poate de un condei plin de idei
Pregătite să se prefacă în cuvinte.
Poate nu are nevoie decât de ce are,
De tăcerea ce-și trăiește clipa,
Inspirând, expirând aerul ce intră
Liber pe fereastra deschisă.
Ce ironie…
Viața se scurge, secundă cu secundă,
Timpul e un actor grăbit, își spune rolul,
Răpește clipa și-a fugit…
Iar dincolo de el
Sunt eu, la o masă, în întuneric,
Bucurându-mă de răsuflarea primăverii,
Gândind, în tăcere că, ar trebui să scriu o
Scrisoare.
Cui?
Nu știu.
Poate mie,
Poate ție,
Poate nouă,
Poate tăcerii ce vrea să plângă,
Dar nu are lacrimi.
Poate vieții ce a lăsat-o fără ele,
Poate iubirii ce plânge
Că moare, și doare,
Și totuși, pe foaie
Voi scrie o scrisoare,
Primăvara,
Când copacii sunt cuprinși de flori,
Iar tăcerea doare…
Dncolo de timp. 


Dincolo de timp se află Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc minunat, menit să ne testeze creativitatea. Din dragoste pentru cuvânt m-am prins în joc încă o dată și m-am jucat cu: atingere, flori, scrisoare.

S-au mai prins și alții în joc. Articolele participante sunt:

Atingerea florii de mac

Flori puse la păstrat

Scrisori de dragoste pentru clipa în care voi fi prea bătrână să le scriu

Intaia poveste de neadormit

Azi vin cu flori și-ți scriu o scrisoare

Născocire

Trubadurul de pe strada lipsită de pași

Bate gongul, clipa-n suflet plânge. Pe o strada părăsită de pași, nu se vede, dar se aude în singurătatea trăirii, muzica iubirii. Într-un colț, stă stingher, pe gânduri pierdut, un trubadur. Îl ascult, e-o minune, fără nume.

Trubadurul

Sursă foto:www.artmajeur.com

E un strig mut ce-mi zice să-l ascult. Mă opresc din visare, merg pe a sa cale să dezleg misterul singurătății ce pare că leac are.

Mă apropii de acel trubadur, vreau să-l descopăr, să-i văd chipul de vânt mângâiat. Dau să plec, dar de mine se prinde un condei și-o hârtie. Îmi șoptesc:

– Ia-ne cu tine!

Cu mirare privesc acele banale obiecte, dar tac și le iau mine.

Îi zic gândului:

– Ce vor astea de la mine?

– Hmm…nu știi? mă întreabă gândul și dispare-n ceață.

Nu îl înțeleg, dar curiozitatea mă îndeamnă să urmez muzica ce se aude de undeva…de pe strada  părăsită de pași și de viață, dar totuși plină de ea.

La un moment dat…aud pe lângă mine niște șoapte blânde.

– Pe noi de ne vei folosi, rostul în viață ți-l vei găsi. Pe drumul vieții de vei merge, adunând fâșii de iubire ce te-nvăluie și-ți permit să te bucuri de sărutul fiecărui anotimp ce nu vine niciodată prea târziu, vei găsi împlinirea.

Plec la drum zâmbind, urmărind cu privirea strada cea pustie unde-și duce veacul trubadurul trist.

Drumul nu-i ușor, gândul nu m-ajută. Sufletu-mi suspină, muzica mă cheamă să mă prind în dans. Rătăciți mi-s ochii, caută în zare trubadurul trist și vioara sa.

Mare-mi fu mirarea să văd într-un colț, răsuflând agale, sufletu-mi cântând gândului ce-l credeam pierdut.

De el mă apropii. Vreau să îi vorbesc. Buzele-mi atinge cu lacrimi fierbinți.

– Taci, tu doar ascultă și prefă-te-n clipă, să-n înțelegi singurătatea trăirii prin muzica iubirii.

Tac, mă prefac în clipă. Partener mi-e timpul. Minunat e dansul clipei ce brusc înțelege că:

Viața-i încântare,

Muzica e-n suflet,

Sufletul e în muzica,

Muzica e în mine,

O aud, știu bine,

Mereu îmi vorbește,

O ascult și scriu

Cu condeiul pe hârtie,

Gânduri nerostite până acum.

Din al său colț de stradă, trubadurul îmi zâmbește fericit că am auzit în singurătatea trării, muzica iubirii care mi-a permis să mă joc în scris cu gândul din vis niciodată scris.

PS: Căutând trubadurul de pe strada lipsită de pași am dat startul Cuvintelor de luni, un îndemn oferit tuturor de a vă juca cu cuvintele M-am prins în dans, lăsându-mă fermecată de muzica din sufletul meu și m-am jucat cu: dans, mirare, muzică.

Vă invit să citiți alte articole participante:

 

Studiul cercetătorilor în 2018: 8 dintre cele mai des întâlnite tradiții de înmormântări în România

Decesul este unul dintre cele mai triste evenimente din viața oricui. În întreaga lume, tradițiile legate de procesul înmormântării au o însemnătate diferită și adesea au rolul de a alunga tristețea celor rămași.

Pentru occidentali, tradițiile de înmormântare din Orient sunt catalogate ca fiind ciudate, dar pline de spiritualitate, în timp ce tradițiile din partea de nord a țării, în regiunile anglo-saxone ritualurile religioase sunt considerate a fi ușor standardizate, reci și fără o implicare prea mare. Cu toate acestea, fiecare popor găsește aceste ritualuri potrivite și necesare.

Bineînțeles că și acesta este un domeniu abordat de cercetători, unul chiar controversat dacă am putea spune, ce naște uneori conflicte puternice. Rămânem departe de conflictele religioase și ne îndreptăm atenția către domeniul tradițiilor și obiceiurilor de înmormântare.

Cercetătorii au declarat: nu există înmormântare românească fără următoarele obiceiuri:

Despre români se spune că sunt conservatori în ceea ce privește ritualul înmormântării și foarte religioși. De aceea, ei nu omit niciodată anumite tradiții în ceea ce privește decesul celor dragi.

  1. Pregătirea pachețelelor pentru invitați. De obicei, acestea conțin preparate tradițional românești (orez cu lapte, colivă, cozonac etc), alături de alte alimente cumpărate, lumânări, batiste și multe altele. Astăzi există firme specializate ce includ atât pachetele cu mâncare, cât și amplele pachete pentru înmormântare (servicii de transport, îmbălsămare, transport la capelă, cruci și sicrie).
  2. O altă tradiție presupune spălarea persoanei decedate cu apă curată (acest lucru amintind de apa Botezului), iar mâinile, picioarele și maxilarul acestuia sunt legate. În cele din urmă, acesta este îmbrăcat cu haine noi, curate, ca simbol al nestricăciunii.
  3. Pe pieptul decedatului se așază o icoană sfințită ce-l întruchipează pe Iisus Hristos sau pe Maica Domnului, semnificând faptul că acesta și-a dat duhul întru Hristos.
  4. Pe perioada priveghiului, cei ce intră în casă folosesc, pe post de salut, formularea “Dumnezeu să-l ierte!”
  5. Deasupra ușii de la intrare, familia persoanei decedate trebuie să pună o pânză de culoare neagră pe care sunt sau nu inscripționate numele decedatului, data nașterii și a morții (aceste date nu sunt tot timpul necesare, ci depind de voința familiei). Doliul trebuie ținut pentru 40 de zile
  6. Membrii familiei trebuie să poarte și ei doliu timp de 40 de zile, îmbrăcând numai haine închise la culoare în toată această perioadă. De asemenea, tradiția spune că bărbații ar trebui să-și lase barba nerasă pentru cât mai mult timp, însă, din diverse motive întemeiate, aceștia nu respectă întotdeauna această tradiție.
  7. Una dintre cele mai ciudate tradiții pe care românii o respectă cu sfințenie pe perioada priveghiului și timp de 40 de zile după, este acoperirea completă a tuturor oglinzilor din casă. Motivul pentru acest acest obicei își are originea în legendele străvechi românești conform cărora, dacă vreun membru al familiei se uită în oglindă cât timp decedatul este în casă, acesta va fi următoarea persoană care va muri.
  8. Din motive ce țin tot de legende străvechi, toate pisicile din casă sau din curte trebuie alungate pe perioada priveghiului, fiind considerat că dacă animalele intră în camera în care se află persoana în neființă, aceasta se va transforma în strigoi.

Sunt convinși că pentru mulți aceste tradiții sunt extrem de ciudate, iar pentru alții au perfect sens. De asemenea, mai ciudate decât tradițiile românești, cercetătorii afirmă că sunt cele evreiești și cele africane.