Când iubirea ta a devenit marea mea
Când iubirea ta a devenit marea mea
M-am aruncat în valurile sale înspumate
Și-am mângâiat cu ele fiecare stea
Din nopțile de primăvară parfumate.
Cu fiecare lacrimă a mării mi-am spălat durerea,
Cu fiecare șoaptă a valului am învins tăcerea,
Mi-am îndemnat inima să-ți declare iubirea,
Iar buzele să-ți sărute privirea.
Timpul însetat de dragoste ne-a unit pe-amândoi,
Am zâmbit fericirii ce pe chip ni se citea,
Mi-ai vindecat sufletul bolnav, plin de nevoi,
Când iubirea ta a devenit marea mea.
Ce frumos! O declarație de iubire profundă.
Multumesc frumos!
Ce drăguț scris! Inspirație multă în continuare!
Multumesc frumos!
Ma uimesti intotdeauna cu „melodicitatea” poeziilor tale, Irina! inchipuie-ti cat de mult imi place si aceasta… marea ma fascineaza de la inceputul timpurilor iar iubirea… ma atrage de o vesnicie! Felicitari si… la cat mai multe creatii!
Multumesc frumos! Sa dea Domnul!
Ce frumos … marea și iubirea impletite într-o poezie. Cum să nu îți placă?
Multumesc frumos!
O iubire cât marea cea mare. Iubesc marea la nebunie.
Si eu. Misterioasă si puternică, furtunoasă și calmă…
Ce frumos, fiecare vers este superb. Felicitari!
Multumesc frumos!
Oohh… Si mie imi place marea! De-a lungul timpului am observat ca ma incarca cu energie si imi da o stare de bine.
Frumoasă declarație de dragoste! Iar marea… ❤ Marea să vă țină mereu loc de promisiune.
🙂
Si mie imi place marea, desi nu ma pricep la poezie….
Si eu ziceam la fel, dar într-o zi am lăsat sufletul să vorbească, așa s-a născut poezia.