Fior

În liniștea nopții fără glas
Am devenit neliniște.
Am privit cerul infinit 
Și am vrăjit stelele.
Ne-am privit ochi în ochi,
Iar iubirea ne-a tăiat
Respirația.
Dând dovadă de înțelepciune, timpul a încetat să mai bată din aripi. Ne-a surâs.
Sosise vremea să întoarcem pagina,
Și doar oprindu-se din zborul său
Aparent haotic, doar arătându-ne
Fereastra spre viitor, timpul monoton
Putea semna tratatul de pace
Cu prezentul devenit trecut.
Cu pacea în suflet s-au vindecat răni
Cu aromă de iubire,
Cu cheia uitării s-au deschis temnițele durerii
Și s-au eliberat frici ce nu cunoșteau decât
întunericul eternității.
Acestea au devenit slove și s-au prins în dans creând cuvinte,
Și-au vindecat cicatrici cărunte
Din versuri albe ce-au prefăcut iarna
În primăvară și trandafirul în cea mai mândră floare.
El poartă crucea iubirii și nu se plânge de ai săi spini,
Doar simte fiorul amorului ce se perindă prin privirea aflată în suferință.
Ce amintiri de fum aflate în delir,
Ce iubire ce nu se vrea uitată ușor,
Ce destin rătăcit pe căi neiertătoare!
O petală pierdută de-a sa floare
Într-o iarnă ce vrea vindecare
Și ascultă tăcerea cântând la vioară
O romanță cu parfum de nu mă uita,
Ce trezește în a sa inimă un dulce fior
Ce încălzește natura înghețată de dor de amor.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here