Azi sunt neliniște.
Azi sunt furtună născută din ochii ce ți-ai privit chipul pierdut printre valurile mării de dorințe infinite.
Pașii atingeau nisipul, privirea îți umbla aiurea, rătăcită prin gânduri. Să fi fost oare despre mine? Nu. Doar iluzii îmi învăluie misteriosul gând. 
Nu. Gândul îți este tăcere. Gândul îți este o notă muzicală așezată pe un portativ aflat în mâinile unui suflet necunoscut.
Nu mă întreba de ce, dar aș vrea să-l cunosc.
Să-i aflu privirea ce-ți mângâie chipul când zorii îți spun bună dimineața.
Nu-mi respinge cuvântul ce lăcrimează pe foaie. Nu-i șterge lacrima când o vei găsi. E a iubirii ce-n suflet te poartă.
Te las s-o furi, batistă a inimii tale să devină. Te-ndemn să o păstrezi înăuntrul tău și să o prețuiești. Să știi, ea este o comoară.
Mărturisesc. Probabil sufletul ar fi devenit întuneric, dacă nu ar fi ajuns cuvântul în inima mea.
Acum el este doar lumină, izvor ce îmi mângâie ființa.
Azi sunt neliniște. Da, recunosc.
Pustiul ascuns în trupu-mi firav aleargă prin ploaia de iubire ce cântă o simfonie. E-o dulce melodie. Nu o auzi, dar este pentru tine.
Nici versul nu-mi dă pace azi. Grăbit se așază pe hârtie, ținând de mână, strâns, ale sale rime cuminți. Și strofă după strofă, iubirea devine poezie, închinată ție…
…Suflet fără nume, răpit de vântul ce-mi flutură steagul singurătății.