-
Umed
Trec ploi prin amurgul naiv. Zeița furtunii culege de pe nori Un gând senin fără motiv, Și picură în sufletul rănit albastre comori. Roua atinge pasul rătăcit. Păduri de dor urlă flămânde, E noapte, e lună vie, e vis zăpăcit De muzica cărărilor blânde. Strofa își șterge pleoapele ude De versuri de iubire mută. Zeul din zmeu se face că n-aude Cum pasul treptat gândul și-l strămută. Bate vântul creanga vieții. Se zbat secundele în craterul disperării, Ne pleacă clipele dulci ale tinereții Și ale iubirii din spatele trădării.
-
Viață, trădare și veșnicie
Viață, trădare și veșnicie. O relație indestructibilă. O relație care se materializează pe neașteptate. O relație pe care o urăm, căci atunci când iubești urăști trădarea, căci tare doare. Sufletul gingaș plin de răni suspină privind cerul brăzdat de nori. Lacrimile curg în noaptea în care luna plină luminează gândul care ascultă în surdină muzica îngerilor ce nu-și arată chipul muritorului de rând. Ei fâlfâie din aripi prin veșnicia ce ni se arată după ce viața ne trădează, părăsindu-ne într-o zi fatidică. Inima ce se zbate în piept încetează brusc să se mai lupte, capitulează în fața lui, a chipului cu mască pe care nimeni nu-l demască. Ziua devine noapte,…