Păsările mor…amintește-ți zborul lor

E cerul albastru plin de nori. E-un suflet la apus de iubire, pe o plajă pustie de trăire. Aleargă hai-hui, desculț pe nisipul rece, fioru-i cuprinde inima ce-și caută trifoiul cu patru foi, verde, vioi.

Ochii ce abia s-au deschis se plimbă pe valuri de dor ce vin și se duc, se înalță-nspumate și taie nervoase ceața deasă de gânduri, care îmbrățișează marea de visuri dezgolite, tremurânde.

O pasăre cu aripi frânte, cu chip de înger răstignit de dorințe, de seceta de cuvinte (ne)rostite printre șoapta ascunsă sub masca surâsului ce-și joacă rolul magistral, caută într-un labirint de (ne)cuvinte, un vis deloc minor.

Păsările mor...amintește-ți zborul lor

E-un spectacol fantastic, o pseudo-comedie plină de veselie. E o adevărată ironie. Cuvintele vin, vin de nicăieri, urcă pe scenă buluc. Se îngrămădesc nerăbdătoare să devină vedete, ropote de aplauze să primească.

Dar…stai…e un paradox… e secetă de cuvinte (ne)rostite…și totuși e-un spectacol de cuvinte, o ploaie de șoapte se face auzită…o pasăre își cântă durerea, își spală cu o ultimă speranță rana adâncă, care nu se vede, dar se simte în trilul ce se vrea nemuritor…însă nu este.

Se vede disperarea în privire…o vede doar cel ce-i înțelege trilul surd. S-aud cuvintele (ne)rostite de vântul ce adie și-i  stinge flacăra ce în suflet arde în neștire.

Tăcerea-i mută pe plaja de trăire, nisipul e un sloi de gheață ce-i atinge aripile frânte. Privirea-i însă fierbinte, flăcări de viață plină de iubire îi ies din ochii pierduți în clipe răpite de un destin ce-a scris o (ne) poveste fără final (trăit) precis. Durerea să o pârjolească ar vrea. Dar primăvara costumată în verde vine cu o ploaie de lacrimi și le stinge, rând de pe rând.

S-a stins iubirea…

S-a dus amorul…

A apus cuvântul (ne) rostit

A răsărit un dor îndrăgostit

De trilul surd ce se aude în tăcere

În labirintul lipsit de vedere.

E-o primăvară îmbujorată

E-un vis ce nu vrea la drum a purcede.

Se uită cu speranță la inima ce bate-ngrijorată

În sufletul păsării ce-și vede

Cu ochii minții viața înnourată.

Își simte aripile șubrede

Și clipa mult prea repede furată

De timpul în care niciodată nu te poți încrede.

A fost odată o pasăre în zbor

Ce-a cântat un tril de dor…

Dar nu uita…păsările mor…

Amintește-ți zborul lor…

 

De asemenea, ai putea dori...

15 răspunsuri

  1. Dana spune:

    Cât de frumos și emoționat scris!

  2. E secetă de cuvinte nerostite și o ploaie de cuvinte…
    Doar trilul unei păsări…

    M-ai lăsat fără cuvinte. Mulțumesc mult.

  3. carmenbartshantispirit spune:

    Creezi imagini si stari profunde, potrivite pentru poezie. Eu asa am simtit aceste ganduri.

  4. Mona spune:

    Minunat! Da…îmi voi aminti!

  5. Esti diferita. Ramai asa.

  6. NITA DIANA spune:

    Foarte frumos cadrul descris de tine. Ar trebui să învățăm de la păsări, să ne deschidem aripile și să învățăm să zburăm.

  7. Un text frumos si plin de emotie. Felicitari!

  8. Daniela spune:

    precum pasarile, la fel suntem si noi… oamenii. Si nu apreciem simplul si banalul fapt ca suntem sanatosi pana cand pierdem acest dar… Am trecut printr-o experienta ce m-a facut sa constientizez asta… de atunci am mare grija de mine si fac des tratamente cu suplimente nutritive si naturale ca sa imi ajut organismul. Va sfatuiesc sa faceti la fel, eu imi cumpar suplimentele de pe https://www.onlinefarmacia.ro/ dar sunt o multime de site-uri, sau farmacii sau magazine naturiste. Multa sanatate!!

Lasă un răspuns la Păsările într-o zi mor…amintește-ți zborul lor – Suflet Rătăcit Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *