Relația dintre rațiune și credință

Dezbaterile care au loc în  legătură cu relaţia dintre raţiune și credință sunt  multiple, însă pentru a înţelege această problemă controversată trebuie mai întâi să clarificăm aceşti doi termeni.

Atunci când facem referire la un lucru ca fiind adevărat recurgem la două metode. Prima dintre ele este raţiunea, “ facultatea omului de a gândi, de  judeca”[1] când ceea ce ştim este adevărat.  Când ceea ce este adevărat coincide cu ceea ce ştim, aici este vorba despre cea de a doua metodă, și anume credința, care apare ca  “faptul de a crede în adevărul unui lucru”[2] fără  avea dovezi. Adeseori se realizează confuzii în legătură cu  ceea ce ştim, convingere (belief) și  credință.  Adeseori credința și rațiunea sunt în conflict. Credința este în general definită ca  o convingere care nu necesită dovezi, în timp ce raţiunea se bazează pe dovezi, pe raţionamente logice.[3]

Relaţia dintre credință  și raţiune este mărginită de trei categorii, pe de o parte raţionalismul care consideră că adevărul este determinat de raţiune, de  analize faptice, spre deosebire de credință care are în vedere dogmele și învăţăturile religioase. Apoi, apare fideismul care susţine necesitatea credinţei, convingerilor fără a avea nevoie de dovezi.  Cea de a treia categorie se referă la teologia naturală care susţine compatibilitatea dintre raţiune și credință. Astfel,  dovezile se transformă în  convingeri care fac obiectul credinţei. Există opinii care susţin că fideismul este limitat, deoarece noi nu putem crede orice, totul depinzând de starea noastră.

Convingerile susținute de credință se află în strânsă legătură cu rațiunea:

Credința  care subordonează  rațiunea: Această perspectivă susține faptul că rațiunea este dependentă de credință, deoarece credința este prezentă pretutindeni fiind esențială și de neseparat de rațiune.

Credința  mai presus de rațiune: Această viziune arată cum credința acoperă ariile pe care știința și raționalitatea nu le pot acoperi, credința este complementară rațiunii, deoarece oferă răspunsuri la întrebări la care aceasta nu poate răspunde.[4]

Credința ca element contradictoriu rațiunii: Din această perspectivă nimic nu poate avea loc în afară dovezilor și a rațiunii. Credința apare din acest punct de vedere ca un pericol pentru rațiune, deoarece ne împiedică să gândim, iar rațiunea este considerată un dușman al credinței, deoarece ne împiedică să avem credință.[5]

Credința și rațiunea sunt adesea văzute că adversare, rațiunea înainte de toate se bazează pe dovezi, în timp ce credința este o convingere care există în absența oricărei dovezi. Credința religioasă, fideismul, este foarte des întâlnit. Înțelegerea credinței de către creștinism apare în Summa Theologica a lui  Thomas Aquinas. Potrivit lui Aquinas credința este o convingere atât voluntară, cât și încrezătoare, și poate fi susținută de dovezi. Însă, pentru a determina dacă o convingere reprezintă credință, trebuie să vedem dacă această este voluntară. Dacă avem dovezi clare în acest sens, atunci trebuie să credem acest lucru.

O convingere  poate fi credință dacă putem aduce dovezi care să demonstreze acest fapt. Dacă o convingere este voluntară, atunci apare cea de-a doua problemă, și anume, dacă ea este încrezătoare pentru a putea determina dacă aceasta constituie o credință. Cel care care are îndoieli în privința convingerilor sale înseamnă că nu are credință. Doar în momentul în care convingerea este voluntară și încrezătoare atunci reprezintă credință.[6] Din punctul de vedere a lui Aquinas, credința poate fi susținută de rațiune, în sensul că dacă o persoană are dovezi  în care crede și care devin convingeri clare, atunci are credință care este susținută de rațiune.

Pentru a înțelege credința și  a o reconcilia cu rațiunea, trebuie văzută ca un lucru în care credem. Acesta vorbește de sfera rațiunii naturale și de o „regiune”  cunoscută de credință prin intermediul revelației. Astfel, credința nu este opusă rațiunii, cum nici rațiunea nu este opusă credinței. Rațiunea nu este un produs al minții, ci adevărul natural pe care îl înțelegem prin dragostea de înțelepciune. Revelația și rațiunea sunt complementare, deoarece au aceeași origine, adică vin de la Dumnezeu. Potrivit tradiției creștine, credința există atunci când crezi în existența lui D-zeu și în viață de apoi.

Altfel spus, credința face referire la acceptarea existenței lui D-zeu, și nu la modalitatea în care crezi, deoarece creștinii cred în existența sa, dar fiecare crede în felul său. Ceea ce este important este credința în existența lui D-zeu.[7] Credința reprezintă  respectarea cuvântului lui D-zeu și a depărtării dintre om și Dumnezeu[8], și, cu toate acestea, este mijlocul prin care Dumnezeu reușește să comunice omului voința sa.[9] Aceasta apare ca un asentiment pentru un anumit lucru și, de asemenea, creează un sentiment de armonie și stabilitate care face posibilă învingerea tuturor greutăților prin care o persoană poate trece.

Ea este liberă pentru că oglindește personalitatea celui care crede, și reprezintă o mare putere socială pentru că are în componența sa un factor social[10], neexistând  societate care să nu aibă la bază un set de credințe, obiceiuri, care orientează activitățile sale. Sunt cunoscute în întreagă lume peste 520 de culte, credințe, comunităti și alte grupuri religioase, printre care:

-budismul, prezent în Asia de Sud-Est, Rusia, Anglia, SUA;

-creștinismul, cu 154 de curente, între care cele mai răspândite cel catolic și cel ortodox;

-hinduismul, cu 53 de curente, predominant în India;

-islamismul, cu 69 de curente;

-judaismul, cu 56 de curente, predominant în Israel (Judaismul Conservator, Judaismul Liberal, Consiliul Național al Israelului Tânăr, Neo-hasidismul, Neo-ortodoxismul, Judaismul Progresist, Judaismul Reformat).

Dreptul de apartenență la o credință religioasă este parte integrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, existând diferite zone ale lumii unde nerecunoașterea și defăimarea unor credințe religioase provoacă mari conflicte și suferințe umane, ajungându-se chiar la alte tipuri de discriminare și respingere (războaiele contra evreilor, creștinilor ortodocși și musulmanilor, din secolul XI-XV, războaiele religioase din secolul VI, războiul de 30 de ani, în secolul VII, războaiele între crestinătate și Islam, în secolele VIII-XXI)[11].

În definirea protecției religioase există două curente: pe de o parte „fundamentaliștii” care nu acceptă coexistența cu alte religii sau persoane aparținând altor religii, iar pe de altă parte „pluraliștii” care văd în coexistența dintre diferite religii un pas important către comunicare. Aici apare problema intoleranței religioase, una din caracteristicile fundamentale ale credinței fiind intoleranță. Cu cât credința este mai mare, cu atât este mai intolerantă și, ajunsă în acest punct, nimic și nimeni nu o mai poate opri, iar acest lucru o deosebește de rațiune, care este tolerantă. Întodeauna argumentele raționale vor fi dominate de credințe, deoarece rațiunea nu este destul de puternică pentru a ține piept credinței.

Deși există păreri care susțin relația dintre rațiune și credință, aceasta din urmă este independența de rațiune, deoarece ea nu are puterea de a ne face să credem în ceva, iar atunci când credem nu are puterea de a ne împiedica să facem acest lucru. Credința ne-a dovedit în nenumărate rânduri forța cu care poate mobilizează oamenii în apărarea unui ideal, care, din nefericire, de cele mai multe ori, a avut, și are în continuare rezultate dezastruoase, care constau în pierderi de vieți omenești. Cel mai bun exemplu, îl constituie atacurile teroriste care, după cum s-a putut observa în ultima perioadă, au loc din ce în ce mai des în numele așa numitului Război Sfânt.

Bibliografie

 Diaconu, Ion, Minoritățile în al treilea mileniu, Editura Asociației Române pentru Educație Democratică, Bucuresti, 1999;

Florian, Mircea, Misticism și credință, Editura Minerva, București, 1993;

Le Bon, Gustave, Opiniile și credințele, Editura Științifică, București,1995;

Săineanu, Lazăr, Dicționar Universal al Limbii Române, Editura Litera, Chișinău, 1998.

Adrese web

Http//www.wikipedia.org

Http//www.philosophyofreligion.info

Note:

[1] Lazăr Săineanu, Dicționarul universal al limbii romane, Editura Litera, Chișinău, 1998, p.209

[2] Ibidem, p.209

[3] The Relationship between faith and reason, Http//www.wikipedia.org/faith and reason

[4] Ibidem p.1

[5] Ibidem p.2

[6] Ibidem p.3

[7] Faith and Reason, Http//www.philosophyofreligion.info/faithandreason

[8] Mircea Florian, Misticism si credinta, Editura Minerva, București 1993, p.125

[9] Ibidem, p.126

[10] Ibidem, p. 131

[11] Ion Diaconu, Minoritățile în mileniul al treilea, Editura Asociației Romane pentru Educație Democratică, București, 1999,  p.187

Scrisoare de la viață

Dragă Omule,

 De-atâtea anotimpuri efemere stau și te privesc, și forța ți-o admir nespus. Zi după zi cu mine te lupți, cazi, te ridici și îți continui drumul,  de multe ori, anevoios.

Îți lași lacrimile să ți se prelingă pe obraz, în timp ce sorbi un ceai fierbinte și prin gânduri ordine îți faci. Ești fascinant, mă uimești. Tu niciodată nu renunți.

Suntem tovarăși de drum în fiecare clipă, dar zău…dacă m-ar întreba cineva despre tine, nu aș ști să-i spui suficiente lucruri, încât să-și facă o imagine clară.

Te țin de mână zi de zi, dar nu știu cine ești. Iar asta îmi dă un sentiment de neputință. Oricât de mult pe tine eu te urmăresc, nu reușesc să te cunosc mai bine.

Mă derutezi, iar asta nu-mi este pe plac. Când am impresia că am reușit în final să te cunosc, tu brusc mai faci câte-o schimbare şi nu mai înţeleg nimic. Şi uite aşa intrăm în ring și apring ne luptăm secundă de secundă, fără de oprire.

Cu forță mă lovești, vrând parcă să mă dobori. Eu mă feresc, dar fără de folos. Chiar dacă nu mă nimerești…intenția ta mă doare cumplit.

Lacrimile-mi ard privirea, sufletul îmi este mistuit de întrebări fără răspuns. De ce nu reușesc oare să te cunosc mai bine? De ce nu mă apreciezi aşa cum eu te apreciez pe tine?

Nu știu cum să te mai fac să înţelegi că, pe drumul pe care îl parcurgem împreună până la un moment dat, vreau să te văd zâmbind. Vreau să-ți aud sufletul cântând mereu o simfonie. Vreau să dansăm în pași de bucurii până la despărțire.

Relația dintre noi este pentru mine, una cu totul specială, una pe care mi-o doresc cât mai îndelungată. Însă, în această privinţă sunt tare neputincioasă. Dacă ar fi după mine, nu aş pleca în veci de lângă tine.

Din păcate, nu se poate, căci e scris în legea firii ca, la un moment dat, noi să ne spunem adio. Prin urmare, nu crezi c-ar trebui să ne înţelegem reciproc mult mai bine? Cât ne e dat să fim împreună ar trebui să fim ca doi prieteni ce se iubesc nespus şi îşi doresc, clipă de clipă, să fie împreună.

Sper să înţelegi că nu-ţi vreau răul, sper să-mi dai posibilitatea să aflu mai bine cine eşti, ce vrei de la mine şi ce crezi despre mine. Aştept cu mare nerăbdare gândurile tale, dragă omului.

Cu mult drag,

Viaţa

Fragment din cartea Conversație cu viața (un vis în lucru…care, cândva, într-un anotimp efemer, se va transforma în realitate).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Oameni la volan…și ORIUNDE

Trăim în secolul vitezei. Totul în jurul nostru se petrece în viteză. Iar noi, cei care ne plângem că nu mai avem timp de nimic, ne lăsăm atrași de ea și uităm să ne trăim viața în liniște, calmi.

Ne iubim atât de mult viața, dar nu ne facem timp să o savurăm, să-i simțim gustul dulce al clipelor primite în dar. Suntem mereu pe fugă, mereu în alertă. Ne grăbim, cu viața de mână și uităm s-o trăim așa cum se cuvine.

Nu e vina noastră…e a timpului care trece, ne spunem adesea.  Așa că, ne trezim dimineața, ne bem cafeaua pe fugă…luăm în grabă cheile de la mașina și ieșim pe ușă, stresați de ceasul care ne indică că am cam întârziat.

Ne urcăm în mașină, o pornim, ne punem centura și la drum în VITEZĂ. Respirăm adânc și apasăm pedala de accelerație a prietenei care ne duce mereu, la destinație. Zâmbim, situația este sub control.

Hmm…asta până la prima trece de pieton, unde suntem nevoiți să oprim, pentru a da prioritate unor persoane, care au impresia că trecerea de pieton e loc de promenadă.

Ne enervăm, ne vine să claxonăm…ne abținem cu greu până la un moment dat, când, deschidem geamul și rostim:

– Trecerea de pieton nu e loc promenadă. Vă rog, nu vă mișcați ca „ochii…”

Plini de nervi fiindcă timpul trece și întârziem, nu așteptăm să ajungă pietonii în siguranță pe trotuar, și demarăm în trombă.

Oprim la semafor, îl claxonăm de mama focului pe cel din fața care nu mai pornea odată. Off…ce șoferi incompetenți…ne spunem în gând, având impresia că noi suntem perfecți.

Timpul trece parcă de două ori mai repede…noi tot la volan ne aflăm și suntem extrem de agitați. Căutăm rapid soluții. Le găsim, dar, din păcate, nu pe alea bune…

Trecem pe roșu, mergem pe interzis, vorbim „colorat”, dar scopul ni-l atingem. Ajungem în final unde ne-am propus.

Un hop mai avem de trecut. Parcarea. Oprim și ne uităm până zărim un loc liber. Îl vedem în sfârșit și ne îndreptăm în VITEZĂ spre el, pentru a nu ni-l ocupa mașina care venea din cealaltă direcție. Parcăm și oprim mașina.

Suntem tare mândri de Noi, încât nu ne pasă de cel care ne bate obrazul. Dar oare avem de ce să fim mândri?

Ei bine, NU. Nu ne putem mândri cu faptul că adesea uităm că viața noastră și a celorlalți este mai presus de orice. Uităm și o punem în pericol, încălcând reguli de circulație și conducând haotic. Pentru ce? Pentru că ne place viteza? Pentru a ajunge la destinație la timp? Pentru că nu avem răbdare? Oare se merită?

E-adevărat. Punctualitatea este o carte de vizită. Nepunctualitatea poate fi privită ca o lipsă de respect față de ceilalți. Dar…nimic nu e mai important decât viața noastră.

Nimic nu este mai important decât CIVILIZAȚIA, EDUCAȚIA și BUNUL SIMȚ, de care trebuie să dăm dovadă ORIUNDE…nu doar la volan.

Nimic nu e mai important decât să știm să fim OAMENI… Să rămânem Oameni la volan și ORIUNDE.

Nimic nu e mai important decât dragostea de viața, căci avem doar UNA, pe care trebuie să o iubim nu în VITEZĂ, ci sorbind din ea, ca dintr-o ceașcă de cafea fierbinte, pentru a-i simți parfumul îmbietor și aroma tare de clipe ce trec, dar care înapoi nu mai vin.

Zâmbește, e GRATIS!

Studiile arată că, dacă zâmbești mai des activezi regiuni cerebrale care au legătură cu afecțiunea pozitivă și recompensele, precum lobul temporal al emisferei stângi.

Așa că, zâmbește, e GRATIS! Nu te costă nimic să zâmbești și să lași astfel inima să se deschidă, pentru a primi și oferi din comorile bine ascunse în sufletul pregătit mereu să strălucească în lumina binecuvântată numită VIAȚĂ.

Când a fost ultima dată când ai zâmbit cu poftă și ai simțit că fericirea aleargă spre tine și te îmbrățișează parcă de nicăieri? Ieri, alaltaieri…acum o lună…poate un an? Nu îți mai amintești?

Oricum nu contează, fiindcă nu ai nici un motiv să zâmbești? Te înșeli amarnic. Zâmbește fiindcă TRĂIEȘTI! Zâmbește fiindcă RESPIRI! Zâmbește, fiindcă e GRATIS!

Zâmbește mereu

Privește în jurul, lasă frumusețea naturii să te învăluie și să te facă să visezi cu ochi deschiși la tot ceea ce știi că-ți face inima să tresalte, bătând ritmic și amintindu-ți despre VIAȚĂ.

Zâmbește, dar fă-o ironic! Zâmbește necazurilor și mergi înainte. În viață acum poți privi totul de jos, în secunda următoare poți privi de undeva de sus, în timp ce zâmbești, fericit/ă, cu izbânda de braț.

În viața totu-i relativ. În viață totul are un preț. Doar zâmbetul e GRATIS, chiar dacă se ivește dintre lacrimi.

Oprește-te din goana nebună după clipe trecute, după vise spulberate, după iluzii deșarte. Respiră adânc, privește cerul plin de stele și ZÂMBEȘTE!

Trăiește clipa, e doar a TA, ACUM și AICI! Trăiește-ți viața cu tot ce-i în ea. ZÂMBEȘTE că o ai! Și bunele și relele fac parte din ea și-ți dau întotdeauna puterea să mergi mai departe. Ele sunt lecții de viață pe care trebuie să le înveți cu Zâmbetul pe buze.

Privește Zâmbetul ca pe cel mai bun prieten al tău. El nu te va trăda niciodată. El mereu îți vor face ochii să lucească și inima tare bătând, să privească spre speranța trezită din amorțire.

Zâmbetul tău poate fi o mână întinsă celor aflați în suferință.

Dacă vei zâmbi, lumea îți va zâmbi și ea!

Dacă vei zâmbi, iubirea va înflori în inima ce abia așteaptă să rodească!

Dacă vei zâmbi, îți vei face mai ușor prieteni!

Zâmbește pentru TINE, pentru lumea întreagă.  E GRATIS și atât de minunat!