Bistro Raw vegan, o alegere sănătoasă pentru fiecare

Sănătatea este mai bună decât toate. Fără ea nimic nu contează. Nici agonseala de-o viață, nici eforturile făcute zi după zi pentru a fi fericiți. Însă, adesea o ignorăm. Suntem mult prea prinși în agitația vieții cotidiene, încât o neglijăm. Cel mai des mâncăm pe fugă și ceea ce ne iese în cale. Fast food, covrigi, chipsuri și câte și mai câte lucruri pline de grăsimi care ne afectează grav sănătatea.

Dar ce să facem, cât suntem la serviciu trebuie să mâncăm rapid și ceea ce ne este la îndemână. Ne mirăm apoi de ce am luat în greutate, de ce sănătatea ne joacă feste. Am vrea să arătăm mereu bine și să ne simțim fantastic, dar nu se întâmplă așa. Alimentele nesătoase pe care de multe ori le consumăm din lipsă de timp, își spun cuvântul, iar sănătatea noastră suferă.

Obezitatea reprezintă o problemă extrem de serioasă, care afectează atât adulți, cât și copii. Din acest motiv, trebuie să ne gândim serios la alegerea unui alt tip de alimentație. Acesta este alimentația raw vegan (vegetariană), care este una foarte benefică pentru organismul uman. Potrivit celor care au prins curaj și au început să consume mâncare raw, schimbările în organism sunt uimitoare.

Se pare că mâncarea raw vegan ne dă energie, iar randamentul crește. Aceasta alimentație nu este una oarecare, ci una pentru trup, minte și suflet. Are loc o detoxifiere la toate nivelele, iar lipsa de energie și moleșeala sunt înlocuite cu  energie, putere, claritate mentală. De asemenea, odată ce se trece pe o astfel de alimentație sănătoasă apare o stare de bine, kilogramele acumulate și celulita dispar, pielea se tonifică. Corpul nostru va fi mult mai sănătos și va putea lupta contra îmbătrânirii.

De aceea, dragi bucureșteni, vă recomand să optați pentru mâncare raw vegan. Aveți și de unde. Puteți comanda mâncare vegetariană de la Raw Vegan Bistro, un loc cu suflet și o poveste pe care o puteți afla intrând pe site-ul Bistro-ului.

Bistro-ul este disponibil doar la un click distanță. Este suficient să intrați pe site, să vă alegi produsul preferat și să începeți să mâncați sănătos. Puteți comanda oricând meniul zilei sau diverse torturi delicioase. Unul dintre acestea este tortul cu portocale, caise și carob. Este un produs fără zahăr, ingrediente de origine animală, făină, esențe artificiale, aditivi, potențiatori de aromă, E-uri sau conservanți. Tortul poate fi îndulcit la cerere cu zahăr de stevie sau de mesteacăn.

tort-portocalecaise-si-carob

În caz că ați consumat prea multe alimente nesănătoase, vă propun să optați pentru programul Detox. Acesta este compus din cinci produse:

  • supă de spanac care este preparată din spanac, semințe de cânepă decorticată, lămâie, avocado, castravete
  • mâncare de spanac preparată din spanac, chimen, lămâie și usturoi
  • salată de verdețuri preparată din rodie, , avocado, lobodă, rucola, broccoli, salată verde, spanac
  • pateu de verdețuri din germeni de creson și ridiche roșie, rucola, lămâie, rodie, spanac, pătrunjel, usturoi
  • suc verde din țelină apio, lămâie, salată, pătrunjel, spanac, castravete, broccoli.

 

program-detox

 

Un meniu savuros și sănătos, nu-i așa? Pentru a vă putea bucura de aceste preparate îi puteți contacta pe cei de la Bistro la tel.- (0726) 605 501. Poftă bună!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *