S-a scuturat…

S-a scuturat copacul de speranță,
S-a îmbrăcat în flori de gheață,
Eu le-am cules cu aroganță,
Din ele mi-am făcut o cunună măreață.

S-a scuturat iubirea printre pașii rătăciți
Pe drumul uitării dintr-un timp prescris,
O caută inima cu ochii ațintiți
Pe fereastra dorului mereu scris.

S-a scuturat și gândul de amintiri trezite
De viscolul de vise din paradisul pierdut,
Și a luat calea lacrimilor stârnite
De suspinul tăcut.

Nu știu…

Nu știu cum am devenit o rază
Pe care se plimba o frază,
Nu știu cum m-am transformat în cânt,
Care nu știu cum, sună a descânt.

Inima-mi cântă nu știu cum
Despre un dor de nu știu unde,
Bătrân, gârbovit și-nfrigurat,
Cu pletele în vânt și-nlăcrimat.

Îmi caut sufletul pe nu știu unde,
Mi l-a furat un nu știu cine,
Îl vreau înapoi dar nu știu cum
Să îl găsesc în ființa de niciunde.