Acasă Recomandări Anunţuri auto se pot pune pe Vitan Auto.ro

Anunţuri auto se pot pune pe Vitan Auto.ro

Author

Date

Category

Se spune că dacă îţi doreşti ceva foarte mult, ţi se îndeplineşte. De mică mi-am dorit să am maşină. Să ai maşina proprie pe care să o conduci chiar tu mi se părea un lucru extraordinar. Am crescut, mi-am luat carnetul, şi după doar câţiva ani mi-am luat şi carnetul de conducere. Ciudat este că după ce mi-am luat carnetul nu mi-am mai dorit atât de mult să conduc.

Însă nu după mult timp de la luarea carnetului de conducere, viaţa mi-a îndeplinit dorinţa din copilărie. Aşa că, mi-am luat maşină. Am căutat-o destul de mult, dar într-un final am găsit-o la Toyota. Aygo cred că mă aştepta, fiindcă mi s-a părut perfectă pentru mine. De culoare roşie, cu schimbare automată, mică, elegantă, feminină. Exact pe gustul meu. Cu ea te strecori uşor peste tot. Când m-am urcat la volanul ei mi s-a părut puţin ciudat. Mă aflam la volanul maşinii mele. Aveam să conduc propria mea maşină. Dorinţa puternică de a conduce a revenit.

Nu mi-a venit să cred că eu reuşisem să-mi iau maşină. Dorinţa din copilărie mi se îndeplinise, şi abia realizam acest lucru. Aveam destul de plătit pentru acest vis, dar acest lucru nu era o problemă. Era o chestiune asumată. Aşa că, am început să mă bucur de ea. Însă bucuria nu a durat mult.

În viaţa mea au apărut nişte obstacole care m-au determinat să nu mai conduc. Am tras maşina pe dreapta şi gata. Familia mea a mai condus-o din când în când. În rest a devenit doar o maşină care stătea în parcare… Era păcat de ea, era păcat de banii daţi pe ea. De aceea într-o zi am decis să o scot la vânzare. Mi-am anunţat cunoştinţele că maşina mea este de vânzare, iar apoi am căutat site-uri cu anunţuri auto.  Am pus maşina de vânzare pe câteva site-uri cu anunturi auto. Fără succes însă. Telefoane am primit din diferite părţi ale ţării, dar maşina tot nu am reuşit să o vând.

Timpul trece în defavoarea mea şi a maşinii. Sunt conştientă că trebuie să o vând cât mai repede, fiindcă aşa este cel mai bine. Mai fac o încercare, mi-am zis zilele trecute. Am intrat din nou pe google şi am căutat un nou site cu anunţuri auto, în speranţa că dacă voi da anunţ pe acest site, voi reuşi să-mi vând maşina mai repede. L-am şi descoperit imediat. Este vorba despre site-ul Vitan-Auto.ro.

anunturi aygo

De îndată ce am intrat pe acest site, am observat că sunt postate foarte multe anunţuri cu maşini de vânzare. Există diverse modele de maşini de diferite mărci. Cred că ar trebui să-mi încerc norocul şi pe acest site. Nu se ştie niciodată de unde sare un cumpărător. Dacă şi voi vreţi să vindeţi o maşină, sau să vă cumpăraţi una, vă sfătuiesc să accesaţi acest site. Vă avertizez să vă înarmaţi cu multă răbdare, sunt multe maşini de văzut.

În curând am să-mi pun şi eu maşina pe acest site. Dacă vă doriţi o maşină care se conduce uşor, roşie, cu puţini kilometri la bord, să o căutaţi aici.

Articolul precedentÎn umbra…
Articolul următorŞtii viaţă…

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Vitan Auto, probabil cel mai popular loc de anunturi auto - Tartasesti 360 Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Linda Barbara

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum imperdiet massa at dignissim gravida. Vivamus vestibulum odio eget eros accumsan, ut dignissim sapien gravida. Vivamus eu sem vitae dui.

Recent posts

Dans al regăsirii cu iubirea

  Pleacă în călătorie visele. Mă poartă printre rânduri curcubeice, pe un tărâm necunoscut și mie. Se rup lanțurile vieții, zboară anii tinereții. Se înalță...

Te simt în mine trăind

  Suspină vara, suspină ploaia, Bat clopotele, tristă e marea. Se zbate valul, plânge și salcia  Iubirii tale nu-i simt răsuflarea. Și totuși, aud, al inimii susur, Și totuși, te...

Singurătate de safir

Sunt lumină ce-ți scaldă așteptarea În valuri răscolitoare de secunde moarte. Sugrum un întuneric ce mi-a devenit sclav, Îl prefac în raze de viață, impuls să îți...

Recent comments

carmenbartshantispirit on Iluzii
carmenbartshantispirit on La o cafea…cu tăcerea
carmenbartshantispirit on Dincolo de timp
oanaroman91 on Peste Puteri
mayapink on Peste Puteri
Raluca Anghel on Peste Puteri
Raluca Anghel on Port in mine
Ceoaca Alina Elena on Pot fi…
carmenbartshantispirit on Pot fi…
Ceoaca Alina Elena on Când iubirea ta a devenit marea mea
carmenbartshantispirit on Păsările mor…amintește-ți zborul lor
carmenbartshantispirit on Dulce fior
carmenbartshantispirit on Oameni
carmenbartshantispirit on Știați că…?
carmenbartshantispirit on Scrisoare de la viață
Raluca Anghel on Scrisoare de la viață
Adriana Ivan on Spovedanie
carmenbartshantispirit on Spovedanie
Ceoaca Alina Elena on Iubind a zilei veșnicie
Adriana Ivan on Iubind a zilei veșnicie
portiadecitit on O răsuflare e de ajuns
portiadecitit on Ai plecat
Adriana Ivan on O răsuflare e de ajuns
Adriana Ivan on Suflet fără nume
Raluca Anghel on Suflet fără nume
Gabriela Rizea on Delirul cuvintelor de mătase
contactalexandrina on De ce să-ți creezi blog