Acasă Recomandări Când prietenii nu sunt acasă stai la hotel

Când prietenii nu sunt acasă stai la hotel

Author

Date

Category

Ce faci când îți place să-ți surprinzi prietenii și adori călătoriile? Îți faci bagajele și pornești într-o călătorie surprinzătoare. Unde? În Transilvania. Mai exact în Sebeș, județul Alba. O bună prietenă s-a căsătorit și s-a mutat în Sebeș. M-a tot rugat de ceva vreme să îi fac o vizită, dar nu am reușit. Așa că, într-o zi mi-a venit o idee grozavă. Ce-ar fi dacă eu mi-aș surprinde prietena și aș merge în vacanță la ea? Am zis că i-aș face o mare bucurie. Prietena mea este genul de persoană căreia îi plac surprizele.

Fiindcă îmi place să fiu prevăzătoare, am sunat-o să o întreb ce face, când pleacă în concediu. Am aflat că are concediu chiar în perioada în care aveam și eu, dar că nu poate pleca nicăieri, deoarece soțul ei nu-și putea lua și el concediu. Nici că putea pica mai bine. Abia am așteptat să vină vacanța, să-mi fac bagajul și să plec spre Sebeș. Concediul a venit, m-am urcat în mașină și am plecat. A fost un drum lung, obositor, dar gândindu-mă la prietena mea și la ce surpriză o să aibă, nici nu știu când am ajuns la destinație. Imediat ce am intrat în oraș, am sunat-o pe prietena mea.

-Bună, draga mea. Ce faci?

-Mă bronzez, draga mea. Tu ce faci?

-Te bronzezi?! Unde te bronzezi?

-Pe plajă, draga mea. Costel a reușit să-și ia câteva zile de concediu și am plecat câteva zile la mare. Tu ce faci?

-Eu?!!! Eu….sunt la intrarea în Sebeș….am vrut să-ți fac o surpriză…

-Aoleu!!!!!!!!!! Eu mă intorc peste 3 zile de mare. Pănă atunci trebuie să găsim o soluție. Of, soacră-mea e și ea plecată.

-Mă duc la hotel. Nu-i problemă. Îmi recomanzi vreunul?

– Du-te la Hotel Turn. Este hotel cu cele mai bune servicii din oraș. Te vei bucura de servicii de cea mai bună calitate. Au un restaurant cu o servire ireproșabilă. Vei putea savura preparate deosebite, atât din bucătăria românească, cât și din cea internațională, într-un cadru intim, pe teresa hotelului. De asemenea, vei putea asculta muzică live.

teresa hotel turn

hotel turn teresa

Îmi iau la revedere de la prietena mea, îi promit că o aștept să vină de la mare, și îi urmez sfatul. Mă duc la să mă cazez la hotelul Turn. De cum l-am văzut mi-a plăcut. Hotelul este amplasat în centrul istoric al orașului. Astfel, are acces la cele mai  importante atracții turistice. Este hotelul perfect pentru a-ți petrece concediul.  Am beneficiat de condiții foarte bune, de TV cu ecran plat, cu canale prin cablu, internet wireless gratuit, de parcare, de bar și minibar.

Până s-a întors prietena mea de la mare m-am răsfățat la un hotel ce mi-a oferit cele mai bune servicii, și am vizitat diverse obiective turistice din oraș. A fost un concediu minunat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Linda Barbara

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Vestibulum imperdiet massa at dignissim gravida. Vivamus vestibulum odio eget eros accumsan, ut dignissim sapien gravida. Vivamus eu sem vitae dui.

Recent posts

Dans al regăsirii cu iubirea

  Pleacă în călătorie visele. Mă poartă printre rânduri curcubeice, pe un tărâm necunoscut și mie. Se rup lanțurile vieții, zboară anii tinereții. Se înalță...

Te simt în mine trăind

  Suspină vara, suspină ploaia, Bat clopotele, tristă e marea. Se zbate valul, plânge și salcia  Iubirii tale nu-i simt răsuflarea. Și totuși, aud, al inimii susur, Și totuși, te...

Singurătate de safir

Sunt lumină ce-ți scaldă așteptarea În valuri răscolitoare de secunde moarte. Sugrum un întuneric ce mi-a devenit sclav, Îl prefac în raze de viață, impuls să îți...

Recent comments

carmenbartshantispirit on Iluzii
carmenbartshantispirit on La o cafea…cu tăcerea
carmenbartshantispirit on Dincolo de timp
oanaroman91 on Peste Puteri
mayapink on Peste Puteri
Raluca Anghel on Peste Puteri
Raluca Anghel on Port in mine
Ceoaca Alina Elena on Pot fi…
carmenbartshantispirit on Pot fi…
Ceoaca Alina Elena on Când iubirea ta a devenit marea mea
carmenbartshantispirit on Păsările mor…amintește-ți zborul lor
carmenbartshantispirit on Dulce fior
carmenbartshantispirit on Oameni
carmenbartshantispirit on Știați că…?
carmenbartshantispirit on Scrisoare de la viață
Raluca Anghel on Scrisoare de la viață
Adriana Ivan on Spovedanie
carmenbartshantispirit on Spovedanie
Ceoaca Alina Elena on Iubind a zilei veșnicie
Adriana Ivan on Iubind a zilei veșnicie
portiadecitit on O răsuflare e de ajuns
portiadecitit on Ai plecat
Adriana Ivan on O răsuflare e de ajuns
Adriana Ivan on Suflet fără nume
Raluca Anghel on Suflet fără nume
Gabriela Rizea on Delirul cuvintelor de mătase
contactalexandrina on De ce să-ți creezi blog