Viaţa ca un teatru

 

Bună dimineaţa, suflete!

Observi?

S-a ridicat cortina de stele argintii.

Din nou pe scenă au urcat

Suflete cu inima bătând în ritm asurzitor,

Cu amintiri  ce vin şi pleacă,

Cu  regrete,

Cu lacrimi ce-şi doresc  să se reverse,

În râuri cu ape reci, răcoritoare,

Cu priviri aţintite

Spre gânduri plecate în călătoria vieţii.

Sunt suflete ce ţie-ţi seamănă.

Ce acum râd,

Acum plâng,

Acum tac,

Simţinând cum le cuprinde,

Dorul vieţii ce se îndreaptă

Spre valea suspinelor.

Sunt suflete ce joacă

Într-o aşa zisă tragi-comedie,

Schimbându-şi starea,

Schimbându-şi sentimentele,

În timp ce îţi oferă ţie,

Ce te crezi  un simplu spectator,

Şansa să regăseşti în ele,

Atât de multe părţi din tine,

Şi să-ţi dai seama că,

Şi tu faci parte din piesa

Pe care în fiecare zi tu o priveşti

De la fereastra sufletului tău.

Ce spui, nu am dreptate?

Când ţi se pune o astfel de-ntrebare,

Brusc te trezeşti, şi către lume atent priveşti,

Sperând că spectacolul la care tu cu sufletul

Până acum te-ai uitat,

E doar o tragi-comedie dintr-un vis.

Vezi însă sentimente alergând,

Suflete încercând să le prindă,

Cu ele să se joace,

Clipe pline de regrete,

Fiindcă timpul le ia,

Înainte ca sufletele de ele să se bucure.

Vezi vorbe aruncate-n van,

Vezi un spectacol dezamăgitor.

Şi vrei să fugi,

Să vezi cu totul altceva.

O piesă în care actori principali

Nu sunt nici regretele,

Nici sentimentele

Pe post de jocuri folosite,

Nici tăcerile,

Nici lacrimile,

Nici dorurile.

Din urmă însă te ajunge viaţa

Râzând fără-ncetare.

Hei tu, suflete,

Îţi poruncesc să te opreşti,

Şi să-mi răspunzi la o-ntrebare:

Tu crezi că eu sunt doar o comedie?

Când viaţa îţi pune o astfel de întrebare,

Nu poţi decât să te opreşti,

Şi să priveşti sau, chiar să joci

În piesa de teatru

Din care pe parcurs înveţi

Ce-nseamnă să fii Om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *