Dansul nuanţelor

S-au prins nuanţele vieţii

Într-un dans nebun

Şi m-au trezit din visul meu sublim

În care dansam cu fericirea.

Fără să vreau am devenit un spectator

Căruia i s-a hărăzit s-asiste

La spectacolul magic al nuanţelor.

Rând pe rând

Pe scena vieţii au urcat

Frumoasele nuanţe

Şi într-un dans s-au prins.

Nuanţa celestă a început a dansa cu cea terestră.

S-au învârtit în cerc voioase

Mereu privindu-mă în ochi,

Încercând parcă prin dansul lor să-mi spună

Că cerul şi pământul s-au unit,

Pentru ca Eu, Omul,

De viaţă să mă bucur.

Vrăjită de-al lor dans

Nu am observat că lor de-ndată li s-a alăturat

Nuanţa naturii ce de mână a luat nuanţa mării

Şi au început a dansa în ritmul valurilor.

La ele priveam înmărmurită

Când deodată o strângere de inimă am simţit.

În felul ei aceasta îmi spunea

Că şi a sa nuanţă îşi dorea

În dans ca să se prindă.

Dar nu oricum, ci alături de nuanţa sorţii.

I-am dat voie atunci inimii să plece

Pentru-a găsi nuanţa ce parteneră îi poate fi.

Ea tot aleargă şi încă caută

Acea nuanţă a sorţii ce tare îi lipseşte.

Eu încă stau şi o aştept

Privindu-le pe celelalte

Cum dansează pe a vieţii scenă,

Colorând-o în atâtea culori.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *