O fată simplă cu ambiţii mari

Era o fată simplă cu ambiţii marii ce abia terminase liceul şi intrase la facultate. Era un nou început pentru ea ce spera să fie unul frumos şi plin de reuşite. Deşi abia intrase la facultate,  se gândea deja la terminarea facultaţii,  şi la momentul în care avea să îşi ia viaţa în mâini,  şi să pornească pe drum frumos datorită cunoştinţelor acumulate.  Dar până la terminarea facultaţii mai era, trebuia întâi să pătrundă într-o lume nouă,  complet necunoscută pentru ea. Timidă din fire, a pătruns cu teamă în lumea despre care i se spusese că o va ajuta să îşi facă o carieră,  şi să pornească pe drumul pe care ea visa.

A început treptat să o descopere şi a constat că pe zi ce trecea,  îi plăcea din ce în ce mai mult. Astfel ea cu aviditate,  zi de zi a acumulat fel de fel de informaţii,  care mai de care mai interesante. Această lume pe ea o fascina, deoarece îi deschidea mereu noi orizonturi de cunoaştere. Cu fiecare zi petrecută îm facultate, cu cât acumula mai multe cunoştinţe, devenea mai stăpână pe ea şi mai mulţumită de calea pe care se hotărâse să meargă. Facultatea o împlinea, îi aducea multe satisfacţii şi îi depăşea aşteptările. Niciodată nu crezuse că facultatea avea să o schimbe atât de mult. Îşi dorea ca după terminarea ei să se bucure de o carieră frumoasă. Anii au zburat rapid, aproape nesimţite, a absolvit facultatea cu medie mare, s-a înscris la master şi a început să îşi depună cv-uri pentru a putea a-şi găsi un loc de muncă. A crezut că îi va fi uşor să îşi găsească un loc de muncă datorită notelor mari cu care absolvise facultatea. Dar s-a înşelat…

Drumul frumos pe care visase să o apuce după terminarea facultăţii nu îl putea zări deloc. Aşa că a continuat să studieze şi mai mult în speranţa că,  într-o zi se va ivi şi ceea ce ea îşi dorea. Şi s-a ivit dar…nu era deloc ceea ce ea aştepta. Dar cum nu a avut încotro,  a trebuit să accepte ceea ce i s-a propus,  chiar dacă asta presupunea să înveţe lucruri pe care nu îşi închipuia că avea să le înveţe vreodată. Dar viaţa pe ea a surprins-o şi a determinat-o să înveţe să lucreze într-un domeniu complet nou. Şi a lucrat şi a fost bine, dar cum tot ceea ce bine se încheie repede, aşa a fost şi cu locul ei de muncă. A venit criza şi din păcate,  nu a mai putut merge pe drumul pe care îi fusese bine.

 Atunci când credea că viaţa ei o ia pe un făgaş normal, a trebuit să spună stop şi să încerce să o  ia de la capăt. Însă de data aceasta nu a mai fost aşa uşor. Fie  depunea cv-uri şi nu erau acceptate, fie mergea la interviu şi i se spunea că are prea multe studii. Ciudat, dar asta e ţara în care noi trăim. E ţara în care trebuie să fii conştient că ceea ce înveţi, înveţi  doar pentru tine, pentru a te forma ca om. Ceea ce înveţi rareori te ajută să te realizezi profesional. Se pare că în ţara asta cu cât înveţi mai mult, cu cât eşti mai bine pregătit, cu atât îţi este mai greu. Este normal, educaţia te ajută să nu te laşi manipulat de ceilalţi şi te învaţă să ai încredere în tine şi să rabzi. Fiecare cu norocul lui în viaţa… El poate apărea când nici nu te aştepti…..  Aşa că fata simplă cu ambiţii mari are încredere în ea şi rabdă,  fiindcă ştie că într-o zi toate eforturile ei vor fi răsplătite pe deplin…

Iubeşte-te femeie!

Nu este zi în care să nu aud fie de la televizor, fie de la cei din jurul meu, de cazuri de violenţă domestică,  şi mă întreb de ce femeia renunţă la a se mai iubi şi respecta pe sine în momentul în care îl întâlneşte pe cel care îl consideră potrivit pentru ea. De ce femeia devine brusc pentru unii bărbaţi, nu  un partener de viaţă cu care ar trebui să împărtăşească din bucuriile şi tristeţile vieţii, ci sclava sa? Femeia este cea care trebuie să le ştie pe toate în casă, să muncească, să aibă grijă de copii, de soţ. De ea cine are grijă?  Femeia uită să se îngrijească pe sine, uită ce înseamnă să fii frumoasă şi elegantă, căci atât de rar se ocupă de propria persoană. De ce tot femeia este cea care trebuie să suporte accesele  de furie ale bărbatului, tăcută şi supusă, de frică ca nu cumva acesta să o agreseze? N-am să înţeleg niciodată cu ce e diferit bărbatul de femeie, ce are el în plus faţă de ea, încât îşi permite oricând are el chef să-i calce demnitatea în picioare, să o trateze ca pe o cârpă de şters pe jos.

Cred că legătura dintre doi oameni care se decid să-şi unească destinele ar trebui să fie bazată  pe respect şi încredere reciprocă, şi apoi pe dragoste. O viaţă avem, şi dacă nu o putem trăi în armonie alături de cel pe care l-am crezut potrivit pentru noi, mai bine punem punct,  cât încă nu este prea târziu. Sunt sigură că multe dintre voi, o să mă contraziceţi, zicându-mi că,  nu e  aşa uşor să pui punct, mai ales când este şi un copil  la mijloc care nu poate fi condamnat să trăiască fără tată. Eu cred că un copil nu poate fi condamnat să trăiască lângă un tata care nu ştie să preţuiască,  şi să respecte persoana care i-a dăruit un copil.  Din păcate, am asistat ani de-a rândul la distrugerea unui suflet de femeie de către un bărbat, căruia îi doresc  ca viaţa să-l răsplătească după faptele sale. A fost una dintre acele femei pentru care bărbatul ales a fost tot universul ei. A fost acea femeie care a renunţat la tot, inclusiv la propria persoană pentru a-l mulţumi pe el. Frica de el şi propria slăbiciune a împiedicat-o să pună punct la timp unui coşmar, care i-a distrus atât propria viaţă, cât şi pe cea a copilului.  Nicio femeie nu merită să treacă printr-un asemenea coşmar.

Nicio femeie nu trebuie să se lase  călcată în picioare!!!!! O viaţă are şi cred că merită să o trăiască frumos, cu demnitate şi încredere în propria valoare!!! Se poate, trebuie doar să dea dovadă de curaj şi putere!!!! Mai bine singură decât alături de un bărbat care nu ştie ce înseamnă  să dai dovadă de  umanitate şi să-l respecţi pe cel de lângă tine.

Iubeşte-te femeie şi nu permite nimănui să-ţi calce în picioare demnitatea şi să te transforme într-o marionetă!

Cum să trăim împreună?

Evenimentele care au marcat întreg secol XX şi încă marchează începutul de secol XXI, ne determină să ne punem o întrebare de o importanţa covârşitoare pentru întreaga omenire: Cum  să trăim impreună? Este o întrebare care se repetă permanent la toate nivelurile şi în situaţii diverse. Fiecare individ indiferent de pregătire sau situaţia socială se întreabă acelaşi lucru, deoarece traiul alături de ceilalţi a devenit o preocupare constantă pentru toţi.

 A trăi împreună este problema tuturor comunităţilor mai mici sau mai mari din interiorul tuturor statelor. Este până la urmă o chestiune de istorie,  atât europeană, cât şi mondială, foarte delicată, căci a trăi în diversitate nu-i uşor deloc. Reprezintă o chestiune controversată a lumii de azi şi de mâine. Acum când distanţele dintre noi s-au micşorat, ne-am îndepărtat din ce în ce mai mult unii de alţii, şi ne este din ce în ce mai greu să trăim împreună. Crearea unui spaţiu adecvat convieţuirii paşnice alături de semenii noştri, apare astăzi, ca o reală necesitate, deoarece trebuie găsită o cale prin care să încercăm să soluţionăm problemele care apar datorită diversităţii culturale, care caracterizează societatea de astăzi, şi care este accentuată de fenomenul de globalizare.

 Soluţionarea dificultăţilor care apar în relaţiile culturale actuale (a distanţelor dintre noi şi ceilalţi), a intoleranţei, constituie o reală problemă a Umanităţii. Istoria ne-a demonstrat de-a lungul timpului, că întâlnirile dintre noi şi ceilalţi au fost marcate în mod constant de prejudecăţi. Prin considerarea celuilalt diferit, prin condamnarea valorilor şi acţiunilor sale, ne formăm prejudecăţi şi stereotipuri, care ne împiedică să apreciem calităţile celuilalt şi ne determină să-l considerăm duşman, adversar. Simplul fapt de a fi obiect, înainte de a fi subiect, ne indică faptul că interacţiunea culturală este experimentată de celălalt, ca o dominare culturală, iar acest fapt face imposibilă crearea unui spaţiu adecvat unei convieţuiri paşnice. De ce ne temem să trăim alături de ceilalţi? La ce să ne aşteptăm unii de la alţii?

Zi de zi suntem nevoiţi să intrăm în contact unii cu alţii, fie că vrem fie că nu vrem, însă de cele mai multe ori ne respingem reciproc, şi ajungem să trasformăm viaţa noastră, într-un coşmar din care am vrea să ne trezim, dar nu ştim cum. Cu cât intrăm mai mult în contact unii cu ceilalti, cu cât interacţionăm mai mult, ne putem da seama ca nu putem trăi împreună, decât într-un viitor al păcii, deşi a trăi împreună, presupune un raport de prietenie-duşmanie. Din nefericire, astăzi, se pune foarte mult accent, pe cel de-al doilea element din acest raport. Aceasta realitate, ne determină să reconsiderăm atitudinea noastră faţă de ceilalţi şi să încercăm să trăim împreună în respectul pentru diversitate.

 Noi suntem obişnuiţi cu lucrurile simple, dar a venit timpul să ne obişnuim şi cu cele complexe, precum diversitatea, şi să  interacţionam pentru a o cunoaşte. A trăi alături de celelalte culturi, zi de zi, nu este un fapt uşor, ci dimpotriva dificil. Dialogul pe care noi trebuie să-l realizăm, nu este un rezultat al simţămintelor pe care le putem nutri, unii faţă de ceilalţi, întrucât în fond, nu dialogăm (lipsiţi de prejudecăţi), pentru a-i cere celuilalt să ne lase în pace. Scopul  dialogului nostru, este acela de a transmite şi de a recepta informaţii, de a stabili nişte relaţii, de a cunoaşte interlocutorul, de a-i observa diferenţele. Dacă vom fi capabili să stabilim aceste relaţii şi vom reuşi să-l inţelegem pe celalălt prin intermediul dialogului, atunci înseamnă că vom reuşi să înţelegem ce trebui făcut pentru a convieţui alături de aceştia paşnic hic et nuc (aici şi acum), în această lume globală.

 Trebuie să fim conştienţi că nu putem găsi foarte uşor răspunsuri la această întrebare însă,  trebuie măcar să încercăm să găsim o soluţie, în ciuda pesimiştilor care cred că nu există vreuna. Suntem deja antrenaţi într-un proces ireversibil, care ne împiedică să trăim izolaţi. Comunicăm permanent cu ceilalţi, dar nu întotdeauna o facem bine, deoarece de cele mai multe ori nu reuşim să-i înţelegem pe aceştia sau la rândul lor să ne înţeleagă. Trebuie să identificăm o soluţie care să ne permită să convieţuim paşnic alături de semenii noştri.

 Istoria ne-a demonstrat ani de-a rândul că fiinţa umană are un caracter extrem de dificil şi imprevizil, iar în lupta sa pentru supravieţuire şi pentru a-şi apăra proprietatea,  a recurs la orice. Treptat, şi-a dat seama însă, că nu poate trăi sigură, ci alături de/şi împreună cu semenii săi, şi astfel a apărut fenomenul multicultural, care presupune respectul pentru diversitatea culturala, egalitate, non-dicriminare, şi diferenţă. Politica multiculturală a contribuit la intensificarea fenomenului migraţiei, ceea ce a condus la declanşarea unui aşa zise angoase culturale. Indivizii au început sa  fie asaltaţi, asediaţi în propria lor ţară, de către  cei care erau în cautarea unei vieţi mai bune.

   Fenomenul de globalizare a luat însă prin surprindere omenirea, inducând o stare de confuzie printre indivizi. Fiind un fenomen complex care a apărut pe neaşteptate, globalizarea este privită de cei mai mulţi ca o ameninţare, care trebuie cu orice preţ înlăturată. Acest fapt a făcut ca politica multiculturală,  care la început era privită ca o soluţie a convieţuirii paşnice,  să eşueze, deoarece oamenii nu au reuşit să înţeleagă că fenomenul de globalizare este unul puternic şi ireversibil, împotriva căruia nimeni nu poate lupta. Decât să te lupţi cu un adversar pe care nu-l poţi învinge, mai bine cauţi o soluţie pentru a convieţui în armonie alături de acesta. Este foarte important să interacţionăm cu toţii şi să identificăm soluţia cea mai bună în vederea convieţuirii paşnice. Avem nevoie de o alternativă, pentru a evita pe cât posibil conflictele dintre noi şi pentru a construi un viitor al păcii.

  Haideţi să fim mai buni unii cu alţii, căci ne este dat să trăim împreună, şi ar trebui să o facem în pace şi armonie. Nu ar trebuie să ne preocupe nici comunitatea din care facem parte, nici religia, nici situaţia materială, ci doar cum să facem să trăim în linişte şi pace alături de semenii noştri.

Cum ar fi să trăim într-o lume fără prejudecăţi?

 V-aţi gândit vreodată cum ar fi să trăim într-o lume fără prejudecăţi? Cum ar fi dacă nu am mai trăi constrânşi mereu de idei preconcepute?

Am avea cu siguranţă mai mare libertate în luarea decizilor, în legarea de prietenii, în comunicarea cu fiecare fiinţă umană, indiferent de rasă, etnie, poziţie socială, aspect fizic etc.

 Dacă nu am avea prejudecăţi, ne-am apropia mult mai uşor de oameni, şi am reuşi să ne dăm seama, că tot ceea ce contează la un om, este  omenia.

 Am fi în mod  sigur mult mai frumoşi, adică  mai buni unii faţă de alţii, mai deschişi, mai receptivi la nevoile şi dorinţele semenilor noştri, mai plini de iubire. Astfel am oferi iubire fără rezerve.

Am înceta să ne provocăm răni adânci, care nu se vindecă niciodată  prin intermediul cuvintelor urâte adresate în cele mai nepotrivite momente.

Am încerca să empatizăm cu ceilalţi şi astfel am înţelege că nu trebuie să judecăm niciodată pe nimeni.

 Dacă nu am avea prejudecăţi, i-am respecta mai mult pe cei din jurul nostru.

Am fi mai darnici.

Am fi mai oneşti.

Am fi mai sinceri.

Din păcate, nu trăim într-o lume fără prejudecăţi, ci într-o lume în care prejudecăţile devin din ce în ce mai puternice, iar noi din ce în ce mai slabi, fiind incapabili să luptăm pentru a ne elibera din lanţul dur al constrângerilor. Am devenit treptat prizonieri ai ideilor preconcepute şi astfel am ajuns să respingem oameni pe motiv de rasă, etnie, cultură, religie, statut social etc. Această tristă constatare mă face să îmi pun o serie de întrebări, pe care mulţi ar trebui să şi le pună, dar….

 Nu toţi suntem oameni? Nu asta e tot ceea ce contează? Dacă nu acest  lucru e ceea ce contează, atunci ce poate fi mai important…?

  Astăzi, există însă din nefericire, lucruri mult mai importante decât omenia, lucruri care te fac din om, neom, dar asta nu contează pentru foarte mulţi dintre noi. Din această cauză relaţiile dintre oameni s-au deteriorat foarte mult  şi este o constatare foarte dureroasă. În loc să ne bucurăm unii de alţii, ne atacăm sub orice formă unii pe alţii, ori de câte ori avem ocazia.  Suntem oameni, dar paradoxal, nu mai  ştim ce-i aceea omenie. Avem din ce în mai multe prejudecăţi, dar  nu  recunoaştem niciodată că avem idei fixe care ne coordonează modul de a gândi şi acţiona. Trist, dar adevărat.

     Atunci ce este lumea fără prejudecăţi? O utopie.

     Of… omenie, unde ai dispărut?

Irina Cristina Speaks to you

Irina Cristina Speaks to you este un nou proiect care am dorit de foarte mult timp să se concretizeze. Şi iată că în sfârşit dorinţa mi s-a îndeplinit. Pot de acum să vă vorbesc vouă,  cititorilor mei dragi, dintr-o casă nouă, proprietate personală cum  s-ar zice. Despre ce vă voi vorbi aici?  Voi încerca să abordez teme cât mai diverse, teme care sper să fie pe placul tuturor. Voi vorbi despre oameni, despre suişurile şi coborâşurile vieţii, vă voi da sfaturi care sper să fie de folos, vă voi face  fel de fel de recomandări.

La mine casă veți găsi și rețete diverse care să ajute să gătiți ceva interesant și foarte gustos, chiar și atunci când nu știți ce să preparați pentru musafiri sau pentru cei dragi sufletului. Atunci când după atâta muncă, veți dori o binemeritată vacanță, într-un anumit colț veți găsi idei cu privire la destinații de vacanță frumoase.

Sper să intrați cu plăcere și să-mi citiți  gândurile pe care eu mi le voi transforma în cuvinte. Sper că veți reveni în casa mea de fiecare dată când veți dori să aflați despre am decis să vă mai vorbesc. Eu vă voi aștepta  pentru voi vorbi cu voi permanent prin intermediul gândurilor pe care le voi transforma în cuvinte. Îmi doresc ca fiecare gând transformat în cuvinte, ca fie care informație pe care o veți găsi aici,  să vă fie de folos la un moment în viață.  Voi scrie fiecare articol cu bucurie, gândindu-mă la faptul că tot ceea ce scriu aici vă poate fi util cândva.

Este minunat să-i  poți ajuta pe ceilalți cu un sfat, cu un cuvânt,  cu o informație. Sper ca prin intermediul acestui blog să reușesc să fac acest lucru. Mă voi bucura foarte multe dacă voi constata că lucrurile de care vă voi vorbi,  vă vor ajuta. 🙂